Banca Evrotrast din Rusia (Evropeiskii Trastovîi Bank) refuză să mai primească banii persoanelor fizice care vor să-și deschidă depozite la ea. Un angajat al call-center-ului băncii i-a explicat reporterului agenției rusești Interfax că această decizie a fost luată în urma înrăutățirii situației economice din țară. „În acest moment nu primim depozite. Acest lucru este legat de situația economică generală din țară, de așteptările de dinainte de criză”, a declarat acesta, zilele trecute.

Totodată, o angajată a băncii le-a spus redactorilor revistei Vedomosti că „acest lucru este absolut normal. Nu trebuie să vă faceți griji, noi ne-am îndeplinit planul financiar pentru atragerea de depozite în acest an”. Aceasta a mai precizat că, cel mai probabil, banca va relua într-un viitor apropiat atragerea depozitelor de la persoanele fizice. Cu toate acestea, reprezentanții băncii au recunoscut că nu există o decizie privind termenul până la care va fi limitată constituirea noilor depozite de către persoanelor fizice.

 

Citește și: Rata bancară mai mică decât chiria

 

Noile directive nu se aplică, însă, și clienților vechi. Aceștia pot să mai adauge bani în conturi, să-și prelungească depozitele sau să le lichideze.

Potrivit unui angajat al call-center-ului băncii, înființarea unor depozite noi ale populației a fost limitată acum o lună de zile, după ce banca a anunțat o scădere substanțială a dobânzilor la aceste produse de economisire. În prezent, de pe site-ul Evrobank lipsește secțiunea cu privire la depozitele destinate populației.

Orientare către firme

În schimb, sunt oferite diferite produse de economisire firmelor, considerate o sursă de fonduri mai ieftină și mai stabilă, în condițiile în care banca aproape că nu câștigă din atragerea banilor de la populație, la dobânzi mari și cu o volatilitate mai mare.

 

Citește și: Mina de aur a Cameliei Șucu 

 

Potrivit portalului Banki.ru, în primele zece luni ale acestui an, depozitele populației de la banca Evrotrast au scăzut cu 8,4%, cifrându-se la 6,6 miliarde de ruble (circa 151 milioane de euro) la 1 octombrie. Tot în perioada de referință, rata creditelor neperformante ale băncii a crescut cu 103%, în condițiile în care portofoliul de creditare a avansat cu 13%. Cu toate acestea, creditarea pentru populație a scăzut cu 12,3%, cifrându-se la 858 milioane de ruble (aproximativ 20 milioane de euro).

Evropeiskii Trastovîi Bank este o instituție financiară cu sediul central în Moscova, cu active cifrate la circa 560 milioane de euro, putând fi comparată ca dimensiune cu Millenium Bank din România. 

 

Citește și: Şmecheria care va declanşa bătaia pe autostrada Comarnic-Braşov