money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

O bancă rusă a fost cumpărată cu mai puţin de trei euro, pe fondul crizei financiare

Publicat la 09.10.2008, 11:52:29

Distribuie:WhatsAppFacebookX
O bancă rusă a fost cumpărată cu mai puţin de trei euro, pe fondul crizei financiare
Urmărește money.ro pe Google News

Compania rusă de căi ferate RJD şi gigantul rus din industria diamantelor Alrosa au cumpărat cu 100 de ruble, adică 2,80 euro, banca Kit Finans, aflată în dificultate şi a cărei situaţie a provocat panică pe pieţe în luna septembrie, a anunţat joi presa rusă, citată de AFP.

"Cumpărăm această bancă de investiţii cu 100 de ruble", a declarat directorul companiei de căi ferate, Vladimir Iakunin, citat de cotidianul independent Kommersant.

"Achiziţionarea acţiunilor băncii nu necesită cheltuieli semnificative din partea noastră", a declarat vicepreşedintele RJD, Fedor Andreev, într-un comunicat dat publicităţii de site.

Grupul numărul doi din lume în industria diamantelor, Alrosa, şi RJD au preluat fiecare câte 45% din capitalul Kit, una dintre primele victime importante ale crizei financiare în Rusia. Restul de 10% vor reveni altor investitori, potrivit comunicatului.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite