Colecţia include 14 opere ale lui Lennon care nu au mai fost niciodată expuse, iar copii după litografii, produse în ediţie limitată, vor fi scoase la vânzare în timpul expoziţiei. Litografiile originale poartă "semnătura" lui Lennon, printr-o ştampilă specială pe care scrie "Like a Cloud, Beautiful Sound".
Printurile făcute după litografiile originale au fost create de Yoko Ono, care începând din 1986 lansează ediţii limitate ale acestor opere în încercarea de a îl consacra pe fostul său soţ şi ca artist plastic, nu numai ca muzician.
Înainte ca trupa The Beatles să-i acapareze întreaga activitate, Lennon a urmat cursurile Institutului de Artă din Liverpool. Acesta a continuat să deseneze chiar şi atunci când a devenit foarte cunoscut ca muzician.
Multe dintre litografiile lui Lennon sunt făcute în creion sau cerneală sumi japoneză, iar câteva dintre ele au fost folosite pentru a ilustra trei cărţi publicate de acesta în timpul vieţii ("In His Own Write", "A Spaniard in The Works" şi "Skywriting By Word of Mouth").

