Aglomerațiile pe plajă, așa cum au fost surprinse sâmbătă în imagini la Costinești, sunt de evitat mai ales când bate și vântul. De evitat sunt și piscinele, fiind preferabilă marea. Iar dacă aveți vacanță all-inclusive, trebuie să fiți atenți la spațiile comune și să căutați să stați cât mai mult pe terasă, în aer liber, la distanță de ceilalți. Sunt câteva din sfaturile pe care care le are pentru turiști Ana Maria Apostol, medic ORL.   "Combinația colectivitate mare și vânt poate fi una periculoasă în vremuri de pandemie, pentru că rafalele poartă aerosolii plini cu viruși mult mai departe. Tocmai de aceea este foarte, foarte important să păstrăm distanța", a explicat la Digi24 Ana Maria Apostol. Or, din imaginile surprinse sâmbătă pe plajă la Costinești se vede cum oamenii stau foarte aproape unul de celălalt, fără să păstreze nici măcar o distanță de un metru. „Noi, doctorii, recomandăm distanța socială cu scopul de a preveni infectarea celorlalți din jur. Deci, chiar dacă suntem la mare și este vară, dar dacă este vânt, putem să răcim foarte ușor, putem să tușim în fața celor din jur și prin tuse, aerosolii încărcați viral se pot elimina și la ceilalți din jur. Deci, chiar dacă noi suntem afară, nu stăm în încăperi închise, putem să eliminăm acești aerosoli încărcați viral. Aglomerația pe care o văd în Costinești nu mi se pare deloc favorabilă situației grave în care ne aflăm", a comentat medicul Ana Maria Apostol.   Ea recunoaște că este foarte important să ieșim din casă și să ne relaxăm, dar o putem face la modul precaut. „Avem nevoie de această relaxare, să ieșim din casele în care am fost izolați, corpul nostru trebuie să vadă soarele, cu ajutorul căruia facem vitamina D de care avem nevoie, dar acest soare trebuie să avem grijă cum îl vedem: putem să ne ducem să ne relaxăm, putem să ne ducem la mare, dar hai să mergem în niște locuri mai restrânse, la cazări cu spații mai închise și unde se adună mai puțini oameni", este îndemnul doctoriței. „Să încercăm să evităm spațiile foarte aglomerate, cu foarte mulți oameni. Cu câți sunt mai mulți oameni, cu atât sunt șanse mai mari să ne infectăm", a explicat ea, potrivit Digi 24.