money.ro
Piețe financiareMoney.ro

O companie americană va produce componente IT la Arad

Publicat la 30.06.2011, 15:05:42

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
O companie americană va produce componente IT la Arad

Investiţia va crea 275 de noi locuri de muncă. Noua fabrică va fi construită în zona Calea 6 Vânători, de la marginea municipiului Arad.

 

Vicepreședintele operațiunii Panduit, Mark Acklin, a spus, joi, la deschiderea oficială a șantierului fabricii de componente IT, că a fost ales Aradul pentru această investiție deoarece dispune de infrastructură și oportunități economice importante pentru buna desfășurare a operațiunilor companiei americane.

 

„Am vizitat multe locuri pentru a deschide o fabrică, dar, în final, după un proces de decizie îndelungat, am hotărât să alegem Aradul. A contat infrastructura și oportunitățile oferite de această zonă, care ne-au convins că facem cea mai bună alegere pentru desfășurarea operațiunilor Panduit, care vor deservi piața europeană și piețele emergente“, a declarat Mark Acklin.

 

Dezvoltatorul proiectului este compania ArcVia Imotrust, care investeşte 3,2 milioane de euro în construcţia fabricii, care va fi deschisă în anul 2012.

 

„În etapa a doua a investiției vom realiza o hală în oglindă. Astfel, va rezulta o debulare a capacității de producție. Investiția totală va fi de aproximativ 6,5 milioane de lei“, a precizat Ovidiu Bodre, preşedintele Consiliului Director al Imotrust.

 

Pentru a marca deschiderea oficială a șantierului pe care va fi construită fabrica de componente IT de la Arad, primarul municipiului, Gheorghe Falcă, preşedintele Alber Hoding – Imotrust, Alexandru Bercea, şi vicepreşedintele operaţiunii Panduit, Mark Acklin, au plantat câte un copac şi au pus în mod simbolic prima cupă de beton la fundaţia noii fabrici.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite