Mihaela Elena Predescu, consilier juridic în cadrul firmei de avocatură Urban&Asociaţii, care reprezintă compania maghiară în instanţă, a spus că, în acest moment, există un dosar de recuperare, unde debitor este compania Nemira&Co SRL, societate cu capial românesc, ce nu şi-a onorat obligaţiile contractuale.
“Debitul însumează o valoare de peste 300.000 de euro către partenerul maghiar Alfoldi Nyomda Printing Company. Această datorie are la bază o relaţie comercială de câţiva ani buni ce are ca obiect lucrările de tipărire executate”, a explicat ea.
De asemenea, potrivit Elenei Predescu, despre procedura insolvenţei se va vorbi într-o a doua fază a recuperării, adică cea litigioasă. “Clientul nostru, compania maghiară, va ajunge, cu siguranţă, să solicite insolvenţa societăţii Nemira&Co SRL. Decizia a fost luată (...), însă nu s-a înregistrat cererea la Tribunalul Bucureşti încă”, a explicat reprezentantul firmei de avocatură.
Pe de altă parte, Angelica Nicolau, director executiv al companiei Nemira&Co SRL, nu era la curent cu decizia firmei maghiare: “Este o relaţie comercială în curs de derulare, care până acum a avut o valoare mai mare de 1 mil. euro. În acest context, dacă informaţia este adevărată, ne surprinde atitudinea companiei Alfoldi”, a spus aceasta.
Elena Predescu, de la Urban&Asociaţii, nu a putut preciza şi primul termen pentru judecată, spunând că aceste detalii depind de instanţă. “Această acţiune în instanţă, a cererii de declanşare a procedurii insolvenţei, ce se va solicita în cadrul instanţelor de judecată, este ultima modalitate de rezolvare pe care o adoptăm în finalizarea acestui caz”, a mai precizat consilierul juridic de la Urban&Asociaţii.
Înfiinţată în 1991 de Valentin Nicolau, Editura Nemira este una dintre primele edituri particulare din România. Iniţial, Nemira a fost identificată cu literatura science-fiction, după ce a lansat o marcă derivată - colecţia Nautilus - ce a fost foarte bine primită de cititori. Ulterior, şi-a diversificat produsele editoriale.
O companie maghiară cere insolvenţa Nemira
Publicat la 19.08.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
