O firmă din Arad ajunge cel mai mare petrolist independent
Publicat la 16.10.2015, 05:22:49
În 2010, Smart Diesel, o companie din Arad deţinută de câţiva oameni de afaceri puţin cunoscuţi, avea un business de 9,7 milioane de lei. Anul acesta se îndreaptă spre 545 mil. lei, Smart Diesel activând pe o nişă a pieţei petroliere, un domeniu de aproape 10 miliarde de euro: alimentarea marilor flote auto.
„Cifra de afaceri înregistrată în primul semestru al acestui an a fost de 237,78 milioane de lei, cu 18% peste cifra de afaceri realizată anul trecut, pentru aceeaşi perioadă. În ceea ce priveşte profitul net, creşterea a fost de 11% faţă de primul semestru al anului 2014“, spun reprezentanţii Smart Diesel.
Smart Diesel devine astfel cel mai mare benzinar particular din România dacă se iau în considerare firmele care au ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate.
Cel mai mare acţionar al acestei firme este o altă companie, Transport Service Group, dar şi mai multe persoane fizice, Daniel Imbre, Ovidiu Ioan Andrieş, Petru Fărcaş, unele dintre ele regăsindu-se şi în acţionariatul Transport Service Group.
mai multe, pe ZF
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
