O FOSILĂ VIE

Mărturisesc că m-au nedumerit toate cele 4 cereri ale semnatarilor:

1. Cererea adresată MECI de a investiga situaţia de la Spiru Haret. Este o cerere inutilă, căci ea vine la câteva săptămâni după ce MECI a declanşat cercetările la Spiru Haret. Este absurd să ceri public unei instituţii să facă ceva ce deja face.
 

2. Cererea adresată justiţiei ca toate diplomele emise de USH la programele de studii neacreditate să fie „considerate” (sic!) „valabile provizoriu” (sic!). Sau diplomele au fost acordate conform legii, sau nu. „Considerarea” presupune să nu ne batem capul cu legalitatea. „Valabilitatea provizorie” este ca şi cum ai propune ca bacnotele de 100 de lei cu seria USH (căci diplomele implică bacnote) să fie în circulaţie până când cineva (cine?) decide că unele nu sunt bune şi deţinătorii vor pierde banii, iar altele sunt bune şi deţinătorii vor câştiga banii. Această propunere de suspendare a legalităţii din partea unor oameni care se consideră luptători pentru statul de drept nu este nici prima, nici cea mai vinovată. Iar practicarea ei consecventă este unul dintre pericolele la adresa statului de drept. Îngrijorător este şi faptul că ministra învăţământului s-a gândit măcar o clipă (public) să o adopte.
 

3. Cererea adresată politicienilor şi partidelor de a se abţine de la „deturnarea anchetelor în scopuri electorale” este şi mai ciudată. Mai întâi, că nici Geoană, nici Băsescu nu au încercat să „deturneze” ancheta. Ei au încercat să indice decizia politică care urmează rezultatelor anchetei. Traian Băsescu doreşte să nu se ia măsuri împotriva USH, apărând interesele a cel puţin 300.000 studenţi USH, în speranţa că o să-l voteze, iar Mircea Geoană doreşte să nu fie afectaţi absolvenţii de până acum, apărând interesele a 100.000 de absolvenţi USH, în speranţa că o să-l voteze. Dar, să legi decizia politică de scopurile electorale este esenţa democraţiei, care presupune că alegătorii ştiu mai bine decât specialiştii care le sunt interesele, vor vota în funcţie de ele, iar specialiştii vor respecta votul. În vreme ce, lozinca despre independenţa deciziei politice faţă de interesele electoratului este lozinca tehnocraţiei de orice tip, inclusiv cel comunist, ce afirmă că specialiştii, fie „revoluţionarii de profesie” în comunism, fie „intelectualii” din zilele noastre, ştiu mai bine decât alegătorii care sunt interesele naţiunii şi, în consecinţă, nu au nevoie de vot. Cei 25 de semnatari fac parte dintre tehnocraţi, nu dintre democraţi, pentru că, pe de o parte, se consideră specialişti în domeniile lor, iar, pe de altă parte, au pretenţia, inclusiv prin acest apel, să impună acea decizie politică pe care ei o consideră bună, având ca legitimare a ei nu interesele unui grup de alegători, ci doar propria lor expertiză.
 

4. Ultima, dar nu cea din urmă cerere, este adresată Parchetului, căruia i se solicită să se auto-sesizeze şi să declanşeze cercetarea penală. Dacă chiar doreau să alerteze Parchetul era suficient să depună o plângere penală, după care puteau să facă o conferinţă de presă şi să lanseze apelul. N-au făcut asta, pentru că nu ştiu mai nimic despre Spiru Haret, şi nici nu au cum să ştie, de vreme ce ancheta încă nu s-a terminat, iar ei nu îi cunosc rezultatele. Şi mai puţin ştiu să spună ce anume delicte au fost comise şi de către cine.
 

Apoi, este îngrijorătoare suficienţa cu care semnatarii decretează vinovăţii sau descalificări colective. Fraza din apel care afirmă că „majoritatea ... sunt rău pregătiţi, iar diplomele ... nu au acoperire (profesională, n.m.)” nu are ce căuta în discursul politic românesc la 20 de ani după prăbuşirea comunismului. Este cu atât mai neaşteptată la oameni care, definindu-se ca universitari şi cercetători, ştiu foarte bine că nu au nici o metodă care să-i fi condus la concluzie şi nici date empirice, altele decât propriile lor impresii. Întrebarea la care ei nu pot să răspundă ca universitari şi cercetători este: „Cum aţi stabilit voi chestia asta?” Iar de modul în care răspund la această întrebare depinde nu doar poziţia lor politică, ci şi concluzia referitoare la propria lor pregătire profesională şi la pregătirea profesională a studenţilor din instituţiile la care ei profesează.
 

Nu am nici cea mai mică intenţie să iau apărarea acestei universităţi, aşa cum nu intenţionez să-i apăr nici pe Traian Băsescu, nici pe Mircea Geoană. Dar am convingerea că acest tip de presiune politică care utilizează prestigiul şi notorietatea unor personalităţi pentru a forţa încălcarea atât a regulilor democraţiei, cât şi ale bunului simţ, ca să nu mai vorbim de cele ale ştiinţei, este păguboasă şi desuetă. O fosilă vie a unor vremuri pe care societatea le-a depăşit, iar semnatarii, nu.
 

Vladimir Pasti