Gara ruină este situată în satul Frumuşiţa, pe linia de cale ferată Galaţi-Bârlad. În anul 2004, din cauza scăderii traficului de călători şi mărfuri transportate, legătura feroviară Galaţi-Bârlad a fost încadrată prin hotărâre de Guvern în categoria liniilor de cale ferată „neinteroperabile”, de interes local.   În prezent, acolo nu mai opresc decât câteva garnituri ale unei companii feroviare private.   Ca urmare, gara din Frumuşiţa a fost folosită din ce în ce mai rar, ajungând o ruină care se poate prăbuşi oricând. În ultimii 10 ani, grinzile metalice, tâmplăria şi duşumelele de lemn au fost furate iar acoperişul a căzut.   Pentru a scăpa de clădire, în urmă cu opt ani compania CFR a cerut declasarea imobilului şi anexelor prin ştergerea acestora de pe lista clădirilor monumentelor istorice.   „În anul 2010 Sucursala Regională CF Galaţi a solicitat Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Naţional Galaţi declanşarea procedurii de declasare a monumentului istoric cu denumirea de Ansamblul Gării Frumuşiţa, ansamblu care cuprindea magazie cereale, magazia de mărfuri şi staţia de călători gară. Deşi, în baza constatărilor, concluziilor şi recomandărilor formulate în documentaţiile de declasare, întocmite de specialiştii autorizaţi de Ministerul Culturii şi recomandaţi de Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Galaţi, întregul Ansamblu al Gării de la Frumuşiţa ar fi trebuit declasat, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional-Direcţia Patrimoniu Cultural, prin adresa nr.3750/2010-MI din 27.01.2011, a aprobat declasarea numai pentru magazia de cereale şi magazia de mărfuri, declasarea staţiei de călători gară fiind respinsă”, se arată în răspunsul oferit Mediafax de reprezentanţii Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA.   mai multe, pe MEDIAFAX