„Aș vrea să vă povestesc o întâmplare ciudată legată de prietenul meu Claudiu Petre, pe care l-am tot căutat în cursul zilei de ieri (sâmbătă – n.r.) și am mobilizat chiar și presa. O să vreau niște răspunsuri. După incendiu, pompierii l-au scos pe prietenul meu Claudiu din club, apoi eu împreună cu un prieten de-al meu l-am cărat până la o ambulanță, acolo i s-a acordat primul ajutor, s-au efectuat manevre de resuscitare, după care ambulanța a dispărut, iar noi am reușit ulterior să vorbim cu șoferul ambulanței, care ne-a spus că n-a mai avut ce să facă și că l-au lăsat ACOLO. Acolo unde? Adică acolo unde i-au lăsat pe toți cei care au decedat în seara respectivă. Nu, nu la IML (Institutul de Medicină Legală – n.r.). Aparent, s-au adunat toate trupurile într-un loc, până i-au adunat pe toți și abia pe urmă au urmat să-i trimită la IML. Am aflat vestea cu mare durere, am împărțit vești proaste toată noaptea către toți cei care mă întrebau pe internet ce s-a întâmplat, către toți cei care îl sunau pe telefonul lui, era la mine telefonul lui și trebuia să le dau vești proaste, ca Claudiu nu mai e. Iar ieri (sâmbătă) am fost la IML să-l găsim, să-i recuperăm trupul și am avut surpriza să nu-l găsim acolo! Ni s-a spus că nu este acolo. Am avut chiar două prietene care au intrat să identifice cele șase trupuri neidentificate la momentul respectiv și niciunul dintre acele trupuri nu era Claudiu.   Alin Pandaru are și o ipoteză: crede că numărul celor care au decedat vineri seară a fost mult mai mare decât cel comunicat de autorități și probabil că numărul celor răniți și care sunt acum în spitale este de asemenea mult mai mare decât cel confirmat de autorități. De ce nu se dau numerele corecte? Ce se încearcă să se ascundă?   mai multe, pe DIGI24