”Contractul va fi derulat pe o perioadă de doi ani şi va asigura înlocuirea sistemului de procesare a bagajelor de cală din aerogara veche Plecări. Sistemul, în funcţiune de aproape 20 de ani, include atât zona check-in, caruselele de bagaje şi benzile transportoare aferente, cât şi echipamentele de control automat de securitate al bagajelor de cală. Contractul, în valoare de 21 milioane euro, a fost încheiat cu firma franceză Alstef Automation SAS”, precizează compania.
Pe perioada lucrărilor vor fi închise, pe rând, câte una dintre cele două ”insule” de check-in din aerogară (fiecare având 52 ghişee), cu menţiunea că celelalte două insule, din zona nouă a aerogării, vor funcţiona la capacitate maximă.
La finalizarea lucrărilor, capacitatea de procesare a bagajelor pe fluxul de plecări va creşte cu 40% şi vor fi disponibile şi 12 ghişee ”self service drop off”, care permit pasagerului să-şi depună singur bagajul de cală, fără a mai apela la ghişeul de check-in.
Singura perioadă mai dificilă pe parcursul derulării proiectului este prima (octombrie 2020 – august 2023), în care capacitatea va fi redusă cu 25%,


