Radulian a explicat, pentru Gândul, că, potrivit datelor pe care le are până în prezent, cele mai multe dintre cutremurele care se vor produce la anul în zona Vrancea vor fi unele de intensitatea scăzută şi moderată.

 

"Cutremurele mari nu pot fi prezise. Acestea apar destul de rar. Statistic vorbind, o dată la doi ani, în această zonă seismică apar şi cutremure mai mari de 5 grade pe scara Richter. Astfel că, în 2013, ne-am putea aştepta la un asemenea cutremur, dar el se poate produce la fel de bine şi în 2014 sau în 2020. Nu putem prezice cu exactitate când se va produce un cutremur mai mare de 5 grade pe scara Richter", a punctat Radulian.

 

Directorul ştiinţific de la Institutului Naţional de Fizică a Pământului a mai spus că o activitate seismică bogată nu ar trebui să ne îngrijoreze. "Atunci când se produce un cutremur, Pământul se eliberează de energie. Un cutremur de intensitate mică poate preveni un cutremur de intensitate mare. Este mult mai bine dacă avem o intensitate seismică bogată, decât dacă am avea una săracă", a menţionat reprezentantul institutului.

 

Acesta a completat că în anul 2012 în Vrancea s-au produs, în medie 10 cutremure pe lună. "Nici unul nu a avut o intensitate mai mare de 5", a amintit Mircea Radulian.