O multinațională din domeniul farma a adus prejudicii de cca. 10 milioane de euro statului român
Publicat la 22.08.2016, 13:42:53
Societatea a prestat pe teritoriul României servicii de marketing, promovare și autorizare pentru firma mamă din spațiul UE, dar le-a facturat ca și când activitatea s-ar fi desfășurat în țara respectivă. Astfel, au beneficiat în străinătate pe nedrept de scutire la plata TVA, cu intenția de a se sustrage de la plata taxei pe valoare adăugată în România.
De asemenea, aceeași multinațională a făcut plăți către agenții de turism pentru participarea unor medici și farmaciști la evenimente interne și internaționale de specialitate și către firme pentru organizarea de evenimente medicale (congrese, conferințe, cursuri, simpozioane, forumuri, apariția unor publicații ș.a.).
Pentru aceste servicii a solicitat deducerea TVA și le-a prezentat sub forma unor acțiuni de sponsorizare și donație cu toate că acestea au fost puse la dispoziție în mod gratuit, fiind realizate de companie pentru promovarea produselor pe piața românească.
În acest mod s-a evitat și colectarea TVA aferentă medicamentelor acordate gratuit ca și donatii către spitale, cămine, fundații sau ca mostre către medici, dar care, în fapt, au fost acordate în scopul efectuării ulterioare de comenzi către distribuitorii de medicamente.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
