Ministrul american al Finantelor, Henry Paulson, va anunta marti dimineata la ora 8.30 locala (12.30 GMT) o "serie de masuri complete destinate sa intareasca increderea" in sistemul financiar american si sa permita o functionare normala a creditului, potrivit unui comunicat oficial al Trezoreriei Statelor Unite.
Anterior, la ora 11.30 GMT, Henry Paulson se va intalni cu presedintele american George W. Bush si cu ceilalti membrii ai grupului de lucru prezidential (similar unui consiliu de criza la care participa si presedintele Bancii centrale). Bush va face un "anunt asupra economiei" la ora locala 08.00.
Unul din punctele cheie ale planului Paulson este intrarea statului in capitalul unei "palete largi" de banci, asa cum a anuntat luni Neel Kashkari, omul desemnat saptamana trecuta de Henry Paulson pentru a superviza punerea in practica a planului de salvare a bancilor facut posibil prin "Legea de stabilizare economica de urgenta", promulgata la data de trei octombrie.
Potrivit editiei electronice a cotidianului financiar WSJ, statul federal va prelua participatii in valoare totala de 250 miliarde de dolari la mai multe mii de banci. Guvernul ar urma sa preia pachete de actiuni preferentiale in "noua institutii financiare de prim plan", adauga WSJ. Cotidianul financiar sustine ca aceasta initiativa, formulata de Ministerul de Finante, Rezerva federala si FDIC, organism federal de garantare a depozitelor bancare, ar avea drept scop "legarea sistemului bancar american de guvernul federal pentru mai multi ani". Banii provin din pachetul de 700 miliarde de dolari deblocat de Congres pentru planul de salvare a bancilor.
De asemenea, potrivit canalului de informatii financiare CNBC, planul ar putea sa includa si o garantare temporara de catre autoritati a imprumuturilor interbancare,urmand exemplul deciziei adoptate duminica de cele 15 state din zona euro. Un comentator de la CNBC sustine ca Trezoreria americana ar putea fi obligata sa adopte o astfel de masura pentru a evita ca garantia oferita de europeni sa antreneze o fuga a capitalurilor spre vechiul continent.
Initial Henry Paulson s-a opus intrarii statului in capitalul bancilor, dar si-a schimbat opinia vineri cu ocazia reuniunii ministrilor de Finante din Grupul statelor puternic industrializate (G7). Planul initial al lui Paulson prevedea ca statul sa cumpere doar activele toxice acumulate de banci in cursul recentei bule speculative de pe piata imobiliara. Economistul american Paul Krugman, distins luni cu premiul Nobel pentru economie, a apreciat ca planul lui Paulson trebuia sa propuna de la inceput intrarea statului in capitalul bancilor.
O noua etapa a planului Paulson va fi anuntata marti dimineata
Publicat la 14.10.2008, 05:47:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
