Noua fabrică McLaren este dedicată exclusiv producţiei supercarului MP4-12C. Construcţia are peste 32.000 de metri pătraţi şi a fost ridicată în 15 luni de zile. Investiţia a fost de aproximativ 60 de milioane de euro.
La inaugurare a fost prezent şi prim ministrul Marii Britanii, David Cameron. În discursul de deschidere acesta şi-a exprimat încrederea că noul punct de lucru constituie un punct de plecare pentru reechilibrarea economiei britanice.
“Există trei mari oportunităţi pentru noi şi trei lucruri pe care trebuie să le facem în încercarea de a reechilibra şi a dobândi independenţa economiei britanice faţă de serviciile financiare, cât şi a Londrei, indiferent de industriile dezvoltate. Prima oportunitate este cea industrială, fabricarea mai multor produse în ţara noastră, şi cred că sectorul auto poate fi chiar deschizător de drumuri. Cred că sunteţi o incredibilă poveste de succes, aţi fost pe podium o dată la fiecare patru curse încă din 1980, iar asta este o incredibila poveste de succes", a declarat prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron.


