Apelul la experienta altor democratii europene, care aplica un sistem electoral de o astfel de factura intr-o masura mai mica sau mai mare, este bolnav de o maladie mai veche a societatii romanesti, a vicioaselor forme fara fond. Oricati faliti politici am avea noi, ei nu sunt la fel cu cei pe care ii are Anglia si, cu atat mai putin, la fel cu cei pe care ii are Franta.
In schimb, falitii nostri politici seamana mult mai mult cu cei din Italia. Or, din acest punct de vedere, fratii nostri latini au pentru noi o lectie politica pe care ar fi bine sa nu o experimentam.
Dupa aproape 15 ani de reforme elctorale continue, Italia nu mai crede in miracole politice. Mai mult, ironia sortii face ca, tocmai in aceste zile, una dintre dezbaterile publice cele mai aprinse din peninsula sa fie, pe langa cea a romanilor infractori, chiar reforma sistemului electoral.
Iar unul dintre promotorii si beneficiarii votului majoritar, de tipul castigatorului care ia totul, Silvio Berlusconi, aflat acum in opozitie, declara ieri, cu aerul unei descoperiri epocale, ca vrea o noua lege electorala, care “nu poate sa fie decat cea a sistemului proportional pur”. Ridicolul reformelor electorale italiane, insa, trebuie sa dea de gandit serios amatorilor de aventuri institutionale. Trebuie spus clar ca nu un sistem electoral de vot pooate schimba clasa politica romaneasca, asa cum niciunul dintre numeroasele sisteme de vot incercate de italieni nu au adus in prim-plan alti politicieni, nascuti din spuma uninominalului, plini de virtuti.
