Într-o scrisoare săptămânală adresată colegilor democraţi, Pelosi a declarat că propunerea administraţiei Trump nu are un ”plan strategic pentru a zdrobi virusul” şi acordă preşedintelui Donald Trump prea multă libertate în a decide modul în care vor fi alocate fondurile.
”În acest moment, avem încă dezacorduri cu privire la multe priorităţi, iar democraţii aşteaptă informaţii din partea administraţiei cu privire la mai multe prevederi, în timp ce negocierile privind suma totală a programului de finanţare continuă”, arată scrisoarea lui Pelosi.
Într-o conferinţă telefonică care a avut loc sâmbătă dimineaţă cu secretarul Trezoreriei Steven Mnuchin şi şeful cabinetului de la Casa Albă Mark Meadows, mai mulţi senatori republicani au criticat nivelul propunerii administraţiei Trump, a declarat o sursă familiarizată cu această chestiune.
Mnuchin a lansat propunerea de 1.800 de miliarde de dolari într-o conversaţie telefonică de 30 de minute purtată vineri după-amiază cu Pelosi, potrivit Casei Albe.



