Firma promite credite cu o dobândă extrem de mică, care poate ajunge şi la 2,68 la sută pe an, conform digi24.ro. Însă există câteva condiţii: cei care doresc acest împrumut trebuie mai întâi să plătească 5 la sută din valoarea acestuia, precum şi alte taxe, iar apoi să aştepte între o lună şi 20 de ani până să vadă banii, pentru că împrumuturile se dau doar din fondurile adunate de la clienţi.
Firma funcţionează din aprilie, iar plângerile au început să curgă. Peste 20 de reclamaţii s-au înregistrat în ultima perioadă.



