Mii de români și-au exprimat dorința de a participa fizic la ceremonia de înmormântare a Papei Francisc, programată pentru acest weekend la Vatican, potrivit datelor furnizate de agenția online de turism Vola.ro, transmite Agerpres. În perioada 21-27 aprilie 2025, vânzările de bilete de avion către Roma au înregistrat o creștere impresionantă de 348%.
O plecare și mii de sosiri. Românii își iau rămas-bun de la Papa Francisc
„Mii de români au ales să fie prezenţi fizic la Vatican pentru a-i aduce un ultim omagiu Suveranului Pontif”, potrivit datelor Vola, care arată că, în ultima săptămână din aprilie, numărul biletelor de avion vândute către capitala Italiei a fost de peste 4 ori mai mare în comparaţie cu prima săptămână a lunii aprilie.
Prețul mediu pentru un bilet dus-întors către capitala Italiei a ajuns la 301 euro, cu 18% mai mult față de prima săptămână a lunii aprilie. Această scumpire a fost generată de interesul masiv al românilor pentru a fi prezenți la evenimentul religios major de la Vatican.
Din totalul călătorilor români, 58% au decolat din București, 20% din Bacău, 16% din Cluj-Napoca, iar 6% din Iași. În ceea ce privește aeroporturile de destinație, 74% dintre pasageri au optat pentru Roma Fiumicino (FCO), în timp ce restul de 26% au ales Roma Ciampino (CIA).





