O serie de segmente industriale riscă să intre în colaps până la finalul anului din cauza "legii deşeurilor", promulgată deja de Iohannis
Publicat la 19.05.2016, 03:43:20
Organizaţia patronală spune că, în ciuda numeroaselor intervenţii legate de problemele create de actul normativ care legiferează modalitatea de gestionare a ambalajelor, nu s-a schimbat nimic în primele cinci luni ale acestui an, ba mai mult, problemele din piaţa de colectare a materialelor reciclabile s-au acutizat.
Legea, intrată în vigoare în noiembrie 2015, obligă producătorii care nu îşi reciclează ambalajele să plătească o taxă de 2 lei/kilogram de ambalaj. Taxa exista şi până acum, dar producătorii nu ajungeau să o achite deoarece aveau contracte pentru reciclare cu Organisme de Transfer de Responsabilitate (OTR), care se ocupau de aceste proceduri. OTR-urile, care erau aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu, percepeau o taxă de 65 de lei pe tonă. Deși în contractele asociațiilor era menționat că preluau deșeurile de ambalaje, practic acestea ajungeau la groapa de gunoi. Aceste nereguli au fost sesizate de Administrația Fondului pentru Mediu şi au culminat cu adoptarea într-un timp record a noul act normativ.
mai multe, pe capital.ro
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
