money.ro
Piețe financiaremoney.ro

O statiune din Bulgaria cere modificarea rutei conductei Burgas-Alexandroupolis

Publicat la 18.06.2007, 09:06:38

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
O statiune din Bulgaria cere modificarea rutei conductei Burgas-Alexandroupolis

Consiliul municipal al staţiunii Sozopol, de la Marea Neagră, va cere rezidenţilor să susţină propunerea prin care vor milita pentru modificare planurilor pentru conducta Burgas-Alexandroupolis, prin semnarea unei petiţii adresate preşedintelui Gheorghi Pârvanov, relatează Sofia News Agency.

Planul actual propune construirea unui terminal de descărcare a transportoarelor de petrol în Vromos Bay, locul care reprezintă punctul de început al conductei, a declarat preşedintele consiliului judeţean, Panayot Reizi.

În ciuda faptului că acest lucru ar fi în beneficiul companiei ce operează conducta petrolieră, pentru că nu ar mai fi nevoită să plătească taxe portuare, construirea acestui terminal ar avea un impact negativ asupra turismului din zonă, a adăugat acesta.

În plus, acest plan prezintă şi un înalt risc ecologic iar consilierii municipali vor cere ca autorităţile bulgare să caute rute alternative pentru această conductă petrolieră.

Rezidenţii satului Chernomoreţ din acest municipiu au fost primii care au protestat împotriva planurilor de construcţie al acestei conducte, cerând un referendum local pentru a rezolva această problemă.

Acordul privind construcţia conductei  a fost semnat la 15 martie între Bulgaria, Rusia şi Grecia. Dezvoltată iniţial la jumătatea anilor 1990, această conductă strategică avea drept scop transportul petrolului rusesc pe o rută ce ocoleşte strâmtorile extrem de aglomerate Bosfor şi Dardanele.

Capacitatea iniţială a conductei este de 35 de milioane de tone anual, cantitatea putând fi majorată cu 50 milioane de tone pe an. Trei companii ruseşti vor deţine împreună o participaţie de 51% din consorţiul care se ocupă de administrarea acestei conducte, restul fiind împărţit între Bulgaria şi Grecia.

Conducta va avea o lungime de 280 de kilometri. Secţiunea bulgară este de 166 kilometri şi traversează şapte municipii din sud-estul Bulgariei. Costul proiectului este estimat la 700 - 900 milioane de dolari.

Îngrijorările legate de viabilitatea proiectului, de împărţirea controlului, siguranţa livrărilor precum şi diferite probleme financiare au întârziat dezvoltarea acestui proiect cu mai mult de un deceniu. Această operaţiune cu capital mixt reprezintă prima fază a unui proiect mai mare privind crearea unei reţele vaste de transport de petrol.


Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite