Furnizarea apei în staţiunea Băile Tuşnad şi în satele Tuşnad, Tuşnadul Nou şi Vrabia, este sistată de patru zile, după ce conducta care alimentează aceste localităţi s-a spart, iar repararea defecţiunii necesită timp, dar şi fonduri considerabile, transmite Radio Târgu Mureș, citată de Rador.
Primarul staţiunii Băile Tuşnad, Butyka Zsolt, a declarat că respectiva conductă s-a fisurat în zona căii ferate din localitatea Sânsimion şi trebuie schimbată o porţiune de circa 20 metri, dar Primăria staţiunii nu mai dispune de bani, iar firmele care au început să lucreze fac acest lucru pe datorie.
Potrivit sursei citate, în staţiune s-a luat măsura ca apa menajeră să fie furnizată în recipiente de o mie de litri, amplasate în fiecare cartier, iar de marţi se va distribui şi apă potabilă.
Este pentru a şaptea oară în acest an când se produc fisuri în reţeaua de alimentare a oraşului, care furnizează apă şi pentru localităţile Tuşnad, Tuşnad Sat şi Vrabia, motiv pentru care Primăria şi Consiliul Local din Băile Tuşnad au solicitat Instituţiei Prefectului declararea stării de alertă.





