O treime din afacerile private derulate în România sunt controlate de femei
Publicat la 12.06.2008, 12:37:46
"Din totalul afacerilor private din România, o treime sunt deţinute sau gestionate de femei. Acest lucru nu putem spune şi în ce priveşte afacerile publice, care sunt controlate în proporţie de 99 la sută de barbaţi", a precizat reprezentantul Coaliţiei Asociaţiilor Femeilor de Afaceri din România, Luminiţa Sâmbotin.
Referitor la sectoarele economice în care femeile activează cu preponderenţă, purtătorul de cuvânt al CAFA a indicat industria uşoară, showbiz, consultanţă, design sănătate, publicitate şi media.
Un studiu realizat de Camera de Comerţ şi Industrie a României şi Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională relevă că, după funcţia deţinută în firmă, 71% dintre femeile de afaceri sunt asociaţi sau acţionari în societăţile comerciale, 8,4% prestează o activitate economică independentă, iar 8,31% sunt membre ale asociaţiilor familiale. Din totalul femeilor de afaceri intervievate, 87,7% au avut initiaţiva unei afaceri sau a investit capial într-o societate comercială.
În ceea ce priveşte repartiţia teritorială a femeilor implicate în afaceri din ţara noastră, lider este Bucureştiul, cu 20,2%, iar pe ultimul loc se situează judeţul Giurgiu, cu 0,6%. După distribuţia pe regiuni de dezvoltare, Bucureşti-Ilfov deţine locul întâi, cu 21,1%, iar cel mai scăzut procent, de 8,2% se înregistrează în regiunea sud-vest Oltenia.
Sursa:NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
