money.ro
Piețe financiaremoney.ro

O treime din investitiile straine directe de la finalul lui 2007 vizau industria prelucratoare

Publicat la 07.11.2008, 14:21:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
O treime din investitiile straine directe de la finalul lui 2007 vizau industria prelucratoare

Din statistica realizata de Banca Nationala a Romaniei (BNR) si Institutul National de Statistica (INS), soldul investitiilor straine directe se ridica la sfarsitul anului trecut la 42,77 miliarde euro, din care 31,501 miliarde euro (74%) reprezentau participatii la capitalul social, iar restul de 11,27 miliarde euro consta in creditul net primit de la investitorii straini.

Din punct de vedere al orientarii investitorilor straini spre ramurile economice, investitiile straine directe au fost orientate in special catre industria prelucratoare, in cadrul acesteia cele mai atractive fiind metalurgia (7,5%), industria alimentara, a bauturilor si tutunului (5,2%), prelucrare titei, produse chimice, cauciuc si mase plastice (4,4%), industria mijloacelor de transport (3,6%) si ciment, sticla, ceramica (3,5%).

La 31 decembrie 2007, soldul investitiilor straine directe pe ansamblul industriei a fost de 17,4 miliarde euro, reprezentand 40,7% din totalul ISD. Catre industria prelucratoare au fost directionate investitii straine directe de 14,07 miliarde euro, catre industria extractiva - circa 2,05 miliarde euro, iar 3% (aproape 1,3 miliarde euro) au fost orientate catre sectorul energiei electrice si termice, apa si gaze. 

Alte activitati care au atras investitii straine directe importante in 2007 au fost intermedierile financiare si asigurarile, care cuprind activitatea bancara si de asigurari, acestea reprezentand 23,3% din totalul ISD (9,96 miliarde euro), comertul cu amanuntul si cu ridicata (14%, respectiv 5,97 miliarde euro), constructiile si tranzactiile imobiliare (7,8%, respectiv 3,33 miliarde euro) si telecomunicatiile (6,5%, respectiv 2,78 miliarde euro).

Imobilizarile corporale si necorporale aveau un sold de 21,4 miliarde euro, la finalul lui 2007, si reprezentau 50% din totalul investitiilor straine directe, inducand un grad semnificativ de stabilitate al investitiei straine directe. 

Activitatile economice in care investitiile straine directe in imobilizari corporale si necorporale sunt semnificative sunt industria (26,8% din total ISD), iar in cadrul acesteia - industria prelucratoare (cu 20,4% din total ISD), comertul cu amanuntul si cu ridicata (7,2%), telecomunicatiile (4,5%).

 NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite