Oamenii de afaceri vor să ştie pe ce informaţii să îşi bazeze businessul
Publicat la 15.10.2008, 11:12:34
Cele mai afectate de schimbările prin care trece economia mondială sunt intreprinderile mici şi mijlocii, crede Preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Uşoară, Maria Grapini. Pentru a trece mai uşor peste această perioadă este nevoie de ajutorul autorităţilor.
“Trebuie Comisia de prognoză să refacă urgent tot ce a spus până acum, pentru că eu nu mă mai pot, ca întreprinzător, lua după raportul comisiei de prognoză care prevedea un anumit curs la sfârşitul anului”, a precizat Maria Grapini, preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Uşoară.
Importantă pentru industriaşi este şi supravegherea din partea statului a creşterii preţurilor la utilităţi, care generează la rândul lor noi scumpiri. Grapini aşteaptă din partea Guvernului măsuri concrete pentru diminuarea efectelor crizei.
“Instituţiile statului trebuie să vină cu precizări pentru a putea ştii cum trebuie să acţionăm ca întreprinzător şi ca cetăţean, până la urmă”, a mai adăugat Maria Grapini.
La nivelul întreprinzătorului privat cuvântul cheie pentru trecerea peste această perioadă dificilă este prudenţa.
“Cred că fiecare întreprinzător trebuie să facă o analiză foarte atentă cu specialişti şi să fie prudenţi”, a încheiat preşedintele Federaţiei Patronale din Industria Uşoară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
