Ministerul Justitiei nu mai are niciun secretar de stat, dupa eliberarea din functie, la cerere, a judecatorului Mariana Mot. Decizia de eliberare din functie a fost semnata luni seara de premierul Viorica Dancila. Mariana Mot, judecator la Curtea de Apel Craiova, a fost adusa in minister in ianuarie 2017, inainte de adoptarea OUG 13/2017, de fostul ministru al Justitiei, Florin Iordache. Mariana Mot este mama fostului deputat PSD Emil Mot, actual primar al orasului Slatina. Emil Mot a ajuns deputat PSD in 2012, gratie baronului PSD Olt, Paul Stanescu, in prezent vicepremier. Pe de alta parte, mass-media a dezvaluit ca Mariana Mot ar fi nasa lui Judecator, unul dintre baietii interlopului Bercea Mondialu. Povestea secretarilor de stat Dupa plecarea lui Tudorel Toader din functia de ministru, au plecat pe rand si secretarii de stat adusi de acesta: Sebastian Costea si Nicolae Popa. Pentru o scurta perioada, cand acest minister era condus de Ana Birchall ca interimar, a fost numit ca secretar de stat fostul judecator Ion Popa, fost director de resurse umane in MJ pe vremea Rodicai Stanoiu. Ion Popa a demisionat, insa, dupa doar trei saptamani de la numirea in functie. Articolul integral pe ZIARE.COM