"Preşedintele are încredere deplină în Secret Service", o unitate de elită a poliţiei federale însărcinată cu protecţia sa, a dat asigurări Jay Carney într-o conferinţă de presă la Cartagena, unde Obama participă la un summit al Americilor.
"Secret Service a spus, vă trimit către aceste declaraţii, că acest incident nu a avut efect asupra securităţii preşedintelui", a insistat el.
Vineri seara, un purtător de cuvânt al Secret Service a prezentat "acuzaţii de rea conduită formulate împotriva unor agenţi din cadrul acestei (unităţi) de poliţie la Cartagena, în Columbia, înainte de vizita preşedintelui", fără să facă alte precizări cu privire la presupusele fapte reproşate acestor poliţişti.
Washington Post, citându-l pe preşedintele Asociaţiei americane a Ofiţerilor Poliţiei Federale, a scris că cel puţin unul dintre poliţişti a fost acuzat că a fost implicat în relaţii cu prostituate la Cartagena.


