"A fost cea mai rea zi a preşedinţiei mele. Şi nu vreau ca acest lucru să se repete", a declarat Obama într-un interviu difuzat duminică de postul de televiziune NBC, referindu-se la masacrul soldat cu 26 de morţi, inclusiv 20 de copii cu vârste de şase-şapte ani, în acest oraş din statul Connecticut, la 14 decembrie.
Obama, care l-a însărcinat pe vicepreşedintele Joe Biden să acţioneze în vederea unor consultări şi să prezinte recomandări până la sfârşitul lui ianuarie, a promis că îşi va utiliza toată influenţa politică în acest dosar extrem de sensibil în Statele Unite, unde dreptul de a purta arme este garantat de Constituţie.




