"Într-un fel, chiar sunt mai optimist acum decât am fost când am candidat pentru prima dată", a declarat Obama, candidat la un al doilea mandat la conducerea Statelor Unite, în cadrul conversaţiei transmise de la Washington prin conexiune video.
"În 2012, va fi vorba de a le reaminti americanilor cât de departe am ajuns", a adăugat Obama. Candidaţii republicani la Casa Albă îl acuză că a eşuat, mai ales în plan economic.
Obama a contestat această afirmaţie şi a declarat că alegătorii democraţi din Iowa, ale căror voturi au fost înregistrate în majoritate pe numele său în cadrul caucus-ului de acum patru ani, "au făcut diferenţa" permiţându-i să ajungă la Casa Albă.
Obama a enumerat promisiunile pronunţate în seara victoriei sale de acum patru ani din Iowa care au fost împlinite după părerea sa, precum încheierea războiului din Irak, adoptarea unei reforme a asigurărilor de sănătate şi reducerea dependenţei Statelor Unite de importul de hidrocarburi.
La întrebarea unui susţinător despre cum răspunde oamenilor care îi reproşează că nu a făcut destul, Obama a afirmat că "am făcut destul şi mai avem multe alte lucruri de făcut".
"Acesta este motivul pentru care mai avem nevoie de patru ani", a declarat preşedintele a cărui nominalizare drept candidat la preşedinţie nu este contestată de niciun alt democrat, procedura nominalizării începând în septembrie.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.