În pofida declaraţiilor aparent contradictorii de o parte şi de cealaltă a Atlanticului, Obama s-a declarat "optimist" în ceea ce priveşte succesul acestui summit crucial pentru economia mondială. El este de părere că liderii ţărilor industrializate şi economiilor emergenete vor încerca să coopereze strâns pentru a face faţă crizei, la această reuniune din 2 aprilie, de la Londra.
"Avem două obiective la G20. Primul este să facem în aşa fel încât să existe o acţiune concertată în întreaga lume pentru relansarea economiei. Al doilea obiectiv este să facem progrese în ceea ce priveşte un program de reformă" a sistemului financiar, a declarat el, înainte ca secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, să participe la o reuniune a miniştrilor de externe din ţările membre G20.
Distanţându-se de poziţia administraţiei fostului preşedinte George W. Bush, care a găzduit un summit precedent în noiembrie, la Washington, Obama a spus că vrea o reformă a sistemului fiscal mondial. "Vrem un consens nou, mondial, privind mijloacele de consolidare a sistemului financiar mondial, pentru ca o criză ca această să nu aibă loc din nou", a spus şi Geithner. "A venit momentul să acţionăm împreună şi să începem să punem la punct un cadru de reforme mai solid", a adăugat el.
Declaraţiile din ultimele zile au sugerat, însă, că există puncte de vedere diferite între americani şi europeni privind care ar trebui să fie rezultatele summitului G20 de la Londra. O serie de afirmaţii ale directorului Consiliului Economic Naţional american, Lawrence Summers, au alimentat îngrijorarea că Statele Unite sunt mai interesate de o relansare a economiei decât de o curăţare a sistemului financiar, ale cărui disfuncţionalităţi, în special în Statele Unite, au contribuit la criza mondială.


