În momentul în care polemica începuse să ia proporţii periculoase, Obama şi-a făcut apariţia inopinat în faţa presei pentru a anunţa că i-a telefonat poliţistului implicat în acest caz, recunoscând şi că ar fi trebuit să-şi aleagă cu mai multă grijă cuvintele. Obama se referea la declaraţia sa de miercuri, când criticase în faţa a milioane de telespectatori poliţia din Cambridge, Massachusetts, acuzând-o de un comportament "stupid".
Obama a apreciat că modul cum s-a exprimat a fost "nefericit" şi nu a făcut decât că provoace "mai multă frenezie mediatică" în jurul arestării eminentului profesor universitar Henry Louis Gates Jr. "Cred că, în mod nefericit, am dat impresia că cert poliţia din Cambridge sau pe sergentul Crowley, şi ar fi trebuit să-mi aleg cu mai multă grijă cuvintele", a declarat el.
Gates, vechi prieten al lui Obama şi profesor la Harvard, fusese arestat în 16 iulie după ce a forţat uşa propriei case pentru că nu îşi găsea cheile. Poliţia a fost alertată de o vecină care l-a confundat pe Gates cu un hoţ. Ceea ce a urmat face obiectul unor variante foarte diferite. Universitarul de culoare susţine că incidentul este relevant pentru modul în care poliţia îi tratează pe negri: poliţistul a intrat în casa lui fără a i se da voie şi nu şi-a spus numele decât la insistenţele lui Gates. La rândul său, sergentul Crowley afirmă că profesorul l-a acoperit de invective, l-a acuzat de rasism şi chiar l-a înjurat de mamă. Cert este că Gates a fost arestat pentru tulburarea ordinii publice, acuzaţie abandonată săptămâna aceasta.
Obama a recunoscut miercuri că a fost puţin subiectiv, pentru că Gates îi este prieten şi pentru că nu cunoştea toate detaliile. Acest lucru nu l-a împiedicat să spună că poliţia s-a comportat în mod "stupid" şi că incidentul ilustrează importanţa pe care continuă să o aibă factorul rasial. Declaraţiile sale au reactivat tensiunile rasiale pe care Obama încearcă permanent să le calmeze şi au provocat indignarea multor poliţişti. Cu atât mai mult cu cât sergentul Crowley a apărut în presă descris drept un poliţist respectat şi lipsit de prejudecăţi rasiale. Vineri, sindicatele de poliţişti din Cambridge i-au cerut chiar lui Obama să prezinte scuze publice.
Obama nu a rostit cuvântul "scuze". Totuşi, el a spus că discuţia cu sergentul i-a confirmat că acesta este un poliţist "remarcabil" şi un "om de bine". Obama a mai spus că este în continuare de părere că reacţia sergentului a fost disproporţionată, cum a fost şi cea a profesorului universitar. Preşedintele crede că a făcut bine că a intervenit, pentru că "proporţiile pe care le-a luat acest incident arată că factorul rasial rămâne un motiv de preocupare în societatea americană".
Obama a încercat să decrispeze atmosfera: în convorbirea cu poliţistul a fost vorba şi de o bere pe care preşedintele, sergentul şi profesorul universitar o vor bea la Casa Albă. Ulterior, Obama l-a sunat pe prietenul său Gates şi l-a invitat la o asemenea întâlnire, a explicat Casa Albă.
Obama s-a făcut de asemenea mesagerul unui apel al poliţistului către presă, ca pentru a ilustra cordialitatea dintre cei doi. "Sergentul Crowley ar fi încântat dacă nu i-aţi mai călca în picioare iarba din faţa casei", le-a spus Obama jurnaliştilor, referindu-se la atenţia mediatică pe care a atras-o poliţiştul.
Obama invită la o bere protagoniştii unui incident rasist, pentru a pune capăt unei controverse
Publicat la 25.07.2009, 08:16:45
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
BVB în săptămâna 17-21 august 2026: Electrica în avangarda creșterilor, pe fondul volatilității energetice

Piețe financiare
Ușoare creșteri pe bursă. Indicele BET se apropie de un record absolut
Piețe financiare
