Fără acest plan, care se află într-un stadiu decisiv în Congres, America riscă să se confrunte cu un deceniu fără creştere economică, aşa cum s-a întâmplat cu Japonia în anii '90, a avertizat Obama, care însă a dat asigurări că prin acest plan, la care se vor adăuga şi alte măsuri pe care guvernul său le va anunţa marţi, economia americană ar putea cunoaşte "o importantă ameliorare" anul viitor.

Obama şi-a sporit luni pledoariile în favoarea acestui plan. La trei săptămâni de la depunerea jurământului, el şi-a reluat practicile specifice campaniei electorale şi le-a vorbit despre caracterul urgent al situaţiei locuitorilor dintr-o mică localitate industrială din Indiana, lovită dur de recesiune. Apoi, în cursul serii, şi-a consacrat prima sa conferinţă de presă susţinută în calitate de preşedinte vorbind preponderent tot despre acest plan.

Planul, a cărui valoare ar putea depăşi 800 de miliarde de dolari, a parcurs luni o nouă etapă, Senatul votând încheierea dezbaterilor pe marginea lui cu 61 de voturi pentru şi 36 împotrivă. Senatul pare astfel în măsură să aprobe marţi textul.

Camera Reprezentantilor a adoptat propria versiune a textului legislativ în urmă cu zece zile. Mai trebuie ca cele două camere să se pună de acord în privinţa unui proiect unic. Cele două versiuni diferă sensibil şi polemicile care au apărut în fiecare cameră între prietenii democraţi ai lui Obama şi adversarii săi republicani par să indice o sarcină dificilă. Or Obama vrea să aibă textul pe biroul său înainte de 16 februarie.

În conferinţa de presă Obama a cerut "insistent tuturor membrilor Congresului să acţioneze fără întârziere în această săptămână pentru a-şi rezolva divergenţele şi a adopta acest plan".

"Întârzierile fără sfârşit sau paralizia la Washington în contextul actualei crize nu vor face decât să provoace o catastrofă şi mai mare", avertizase el puţin mai devreme la reuniunea publică de la Elkhart, o localitate cu circa 50.000 de locuitori, unde şomajul a ajuns de la 4,7% anul trecut la peste 15% în prezent, potrivit Casei Albe.

Obama a spus că Statele Unite trec "prin cea mai gravă criză economică de la Marea Depresiune" din anii '30, care pentru americani înseamnă amintiri extrem de neplăcute. Obama, ales graţie promisiunii sale de schimbare, trebuie să-şi respecte cuvântul, în condiţiile în care fiecare zi ce trece aduce noi veşti proaste în economie.

La Washington, ca şi la Elkhart, Obama a reamintit că 3,6 milioane de oameni şi-au pierdut locul de muncă în Statele Unite de la începutul crizei şi a pledat din nou cu fermitate pentru planul destinat a salva sau a crea trei până la patru milioane de locuri de muncă în decurs de doi ani. "A nu face nimic nu este o opţiune, din punctul meu de vedere", a accentuat preşedintele.

El a subliniat că acest plan nu este decât una dintre iniţiativele administraţiei sale pentru combaterea crizei. Secretarul Trezoreriei, Timothy Geithner, urmează să anunţe marţi măsuri pentru a face din nou să circule creditele către firme şi persoane particulare şi pentru a relansa investiţiile şi consumul. Obama a promis că va lucra cu băncile aflate în dificultate pentru a le "curăţa" de credite neperformante şi pentru a debloca fluxul creditării. De asemenea, a sugerat că în curând va anunţa măsuri pentru sectorul imobiliar, cel de unde a pornit criza.

"Nu am un glob de cristal", a spus Obama. El şi-a exprimat însă speranţa că după "un an dificil", întreprinderile vor reîncepe să investească, iar americanii să consume şi că, "dacă totul merge bine", situaţia ar putea începe să cunoască o ameliorare importantă începând cu anul viitor.

Sursa: NewsIn