Dar nu totul este deja decis: această campanie intensă şi abruptă, care corespunde unor vremuri de incertitudine criză, a provocat deja destule surprize care nu pot fi eliminate nici de-acum încolo. Sondajele vor arăta egalitate până la final şi niciun candidat nu poate fi considerat câştigător până la numărarea voturilor. Dar cele 90 de minute de la Universitatea Hofstra, din Long Island, nu au adus veşti bune pentru Romney. Fostul guvernator s-a prezentat corect, la acelaşi nivel şi poate chiar peste Obama în unele chestiuni, precum şomajul sau situaţia economiei în general. Nu a făcut gafe majore, dar a tăcut când i s-a spus că este milionar şi plăteşte mai puţine impozite decât media cetăţenilor, nu a dat detalii despre o misterioasă reformă fiscală - care se presupune că ar ajuta clasa de mijloc fără să-i prejudicieze pe bogaţi - şi, mai ales, nu s-a ridicat la înălţimea unui om de stat în chestiuni legate de securitatea naţională, precum atacul din Libia.
Asupra subiectului Libia, Romney a fost prins cu garda jos, dovedind că a minţit când l-a acuzat pe Obama că nu a calificat atacul de la Benghazi drept un act terorist. În asemenea momente, când forţe străine atacă interesele SUA, americanii strâng de obicei rândurile în jurul preşedintelui şi nu acceptă încercările de distorsionare a unei tragedii. Aceasta este impresia pe care a lăsat-o Romney încercând să manipuleze această tragedie şi dându-i prilej lui Obama să pronunţe cea mai bună frază a serii: 'Eu sunt preşedintele, comandantul şef, şi îmi asum responsabilitatea pentru cele întâmplate, iar astfel de acuzaţii sunt ofensatoare'. Un lucru similar i s-a întâmplat lui Romney şi în apărarea situaţiei sale financiare, atunci când Obama l-a chestionat în legătură cu investiţiile făcute în străinătate.
