Un plan de susţinere a industriei auto trebuie să fie corelat cu o evaluare "realistă" a evoluţiei pieţei şi a mijloacelor de rentabilizare pe termen lung a întreprinderilor, a declarat Barack Obama, într-o conferinţă de presă, la Chicago.
Declaraţia preşedintelui ales al Statelor Unite vine în condiţiile în care General Motors, Chrysler şi Ford au cerut marţi congresului acordarea unor ajutoare sub forma unor credite guvernamentale cu dobândă redusă în valoare totală de 34 de miliarde de dolari, fonduri care i-ar salva de la faliment.

