Obama a propus o listă de economii pe care va încerca să le obţină în cadrul unor programe, ce merg de la sectorul apărării la cel al educaţiei şi până la curăţarea unor mine abandonate. Lista anunţată de Obama reprezintă varianta detaliată a unui proiect bugetar configurat în februarie.
"Nu ne mai putem permite să cheltuim, ca şi cum nu ar conta deficitele şi ca şi cum resursele irosite nu ar reprezenta o problemă pentru noi", a spus Obama. "Nu ne mai putem permite să lăsăm alegerile dificile pentru următorul buget, următoarea administraţie sau următoarea generaţie", a adăugat preşedintele Statelor Unite.
Problema este, însă, că propunerile de a tăia 121 de programe identificate de Casa Albă ca fiind păguboase sau inutile reprezintă numai o jumătate din 1% din bugetul de 3.550 miliarde dolari pe care Obama l-a propus pentru anul fiscal care începe în octombrie.
Bugetul are în vedere revizuirea sistemului de sănătate, astfel încât să îi protejeze pe cei neasiguraţi şi să susţină programele de educaţie. Obama vrea, de asemenea, să contribuie la combaterea schimbării climatice, prin limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră, cum ar fi cele de dioxid de carbon de la marile industrii, şi prin acordarea permisiunii ca acestea să tranzacţioneze drepturi de poluare.



