"Este un buget foarte dificil. Bugetul economiseşte 1.100 de miliarde în următorii 10 ani", a declarat Jacob Lew, confirmând astfel o informaţie transmisă duminică de presa americană. "Provocarea cu care ne confruntăm în prezent este să trăim în funcţie de mijloacele de care dispunem, investind în acelaşi timp pentru viitor", a adăugat el.
Lew a afirmat că partea de investiţii a bugetului se concentrează în special pe educaţie, astfel încă "nouă milioane de studenţi să poată merge la universitate" prin burse sau programe de formare a profesorilor.
Pentru a face economiile prevăzute şi a finanţa noi programe, administraţia intenţionează să îngheţe o serie de cheltuieli în următorii cinci ani, aşa cum a anunţat Obama în luna ianuarie, în discursul despre starea naţiunii. De asemenea, este luată în calcul creşterea impozitelor.
Republican Paul Ryan, membru al Camerei Reprezentanţilor, a criticat duminică proiectul de buget al administraţiei. "Seamănă cu bugetele similare pe care (Barack Obama - n.red.) ni le-a prezentat în ultimii doi ani", a spus el. "Se pare că recidivează cu o nouă creştere a impozitelor de 1.300 de miliarde de dolari", a spus Ryan.
Administraţia Obama va da publicităţii luni proiectul de buget pentru exerciţiul financiar 2012, ce va arăta cât de hotărât este să reducă deficitul SUA.
Obama anunţă bugetul SUA: economii de 1.100 mld. dolari
Publicat la 14.02.2011, 10:39:12
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
