Retailerul de bricolaj Obi, care a inaugurat recent la Oradea primul magazin din România, vrea să mai deschidă în 2009 cel puţin cinci magazine în urma unor investiţii totale de aproximativ 25 milioane euro, a declarat miercuri directorul general al Obi România, Romano Quinzi.
"Nu vom încetini ritmul de expansiune din cauza crizei financiare, deoarece aceasta nu afectează dezvoltarea companiei. Până la finele lui 2009 vrem să ajungem să avem cel puţin şapte magazine deschise în România, următoarele oraşe unde vom fi prezenţi vor fi Arad şi Piteşti", a declarat Romano Quinzi.
Acesta a adăugat că investiţia medie pentru o unitate este de circa cinci milioane euro, iar finanţarea expansiunii va fi asigurată din fonduri proprii şi nu prin credite bancare.
Compania a inaugurat miercuri în Bucureşti al doilea magazin din România, primul fiind inaugurat săptămâna trecută la Oradea. Magazinul Obi din Capitală are aproximativ 11.000 mp şi se află în zona Berceni.
Obi România va continua expansiunea reţelei de magazine atât în parcurile de retail cât şi în locaţii independente, fiind vizate toate oraşele cu peste 70.000 de locuitori.
Sursa: NewsIn



