money.ro
Actualitatemoney.ro

Octavian Popescu director, Garda de Mediu: "Sidex a scapat pentru ca nu avea autorizatie integrata de mediu"

Publicat la 20.06.2007, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Octavian Popescu director, Garda de Mediu: "Sidex a scapat pentru ca nu avea autorizatie integrata de mediu"

Domnule director, ce se intampla in acest moment la Arpechim?  

Magistratii au decis sa suspende decizia prin care Garda de Mediu Arges oprea activitatea rafinariei.

Intr-adevar, in urma contestatiei depuse de cei de la Arpechim, justitia le-a dat castig de cauza. Deci rafinaria merge in continuare. Insa Agentia Regionala de Mediu a contestat aceasta decizie si asteptam rezultatele acestui demers. 

Fostul comisar-sef al Garzii de Mediu, Silvian Ionescu, caracteriza drept dubioasa autorizatia de mediu  in baza careia functioneaza Sidex Galati... 

Autorizatia poate fi legala sau ilegala. Pana acum nu s-a demonstrat ca ar fi ilegala. Oricum, autorizatia veche, la care cred ca se referea, nu mai este valabila. In acest moment, Sidex functioneaza pe baza solicitarii autorizatiei integrate.

Adica functioneaza pe baza unei autorizatii temporare? 

Nu. Este o solicitare de autorizatie, insotita de documentatia necesara. Conform legii, pe perioada in care se desfasoara procedura de eliberare a autorizatiei integrate, ei pot functiona. Termenul limita ­este 30 octombrie, deci pana atunci ei pot functiona.

Va intreb de Sidex, pentru ca, desi are la randul sau probleme de mediu, nu s-a pus inca in discutie oprirea activitatii asa cum s-a intamplat la Arpechim. De ce sunt cele doua cazuri tratate diferit? 

La Sidex nu exista deocamdata autorizatia integrata si acel plan de actiuni in care sunt cuprinse masurile necesare pentru a functiona in mod corect si normal. Planul de actiuni este propus de unitate si contine masuri, efectul acestora, termenul de realizat si, eventual, costurile estimate. Autoritatea care elibereaza autorizatia, in cazul nostru Agentia de Protectie a Mediului, analizeaza daca masura are efectul dorit si daca termenul este pertinent. Adica nu ne intindem la nesfarsit cand avem de-a face cu o masura importanta. In ceea ce priveste Arpechimul, ei  au propus un plan de actiune care a fost semnat de ambele ­parti. In momentul in care s-a semnat planul de actiune si face parte din autorizatia integrata, deja este asumat de unitatea respectiva si trebuie respectat.

Deci Arpechim nu  si-a­ respectat unele dintre punctele din planul negociat cu autoritatile, in timp ce Sidex nu are niciun fel de plan. Nu ar fi trebuit sa il aiba pana acum? 

In ambele cazuri s-au negociat cu Uniunea Europeana termene de conformare a unitatilor, in temeiul directivei europene privind prevenirea si controlul integrat al poluarii. Daca nu ma insel, Sidex are termen de conformare 2014. Dupa aceea­ trebuie sa fie in regula cu toate chestiunile care tin de mediu. Intr-adevar, Arpechim a fost autorizat mai devreme si automat si-a asumat acele termene din planul de actiuni. Sidex, din cauza procedurilor de privatizare repetate, a intrat de-abia acum in procedura de autorizare. Intr-adevar, la prima vedere poate parea o nedreptate. Legal, nu este nicio nedreptate. Vreau sa va spun ca Sidex a avut o autorizatie de mediu si au fost probleme cu unele masuri din autorizatia respectiva. S-au angajat ca pana la sfarsitul lui 2008 sa le rezolve. Am avut o intalnire cu ei saptamana trecuta si cred eu ca se vor tine de cuvant.

Oricum, acelea nu sunt singurele probleme de acolo. Urmeaza ca prin autorizarea integrata sa fie stabilite termene, pana in 2014, pentru rezolvarea tuturor chestiunilor care tin de mediu.

S-a dorit  ca Arpechim sa fie transformat in  exemplu pentru celelalte mari companii care sunt pe lista societatilor care nu respecta regulamentele europene de protejare a mediului? 

Arpechim a fost printre primele unitati autorizate si scadenta pentru indeplinirea unor angajamente a venit mai repede. Si termenele vor veni in continuare. Acum, sper sa nu ajungem intr-o situatie neplacuta. Rolul nostru este de a asigura un echilibru intre dezvoltarea economico-sociala si protectia mediului.

Luati asadar in considerare  efectele economice si sociale  in momentul in care decideti suspendarea activitatii unei unitati? 

Desigur. Daca tinem cont ca termenele pe care Arpechim ar fi trebuit sa le respecte erau scadente la inceputul lui 2007, va dati seama ca au beneficiat de clementa pana in luna mai. Au fost cinci luni in care puteau sa faca ceva pentru a nu se ajunge la suspendarea activitatii. Mai ales ca nu erau de facut mari investitii. Au fost avertizati de mai multe ori in 2006, in 2007­  i-am amendat, apoi, in aprilie, le-am dat o notificare de 30 de zile. Ideea nu era neaparat sa inchidem. Nu suntem absurzi. Stim ca pot aparea intarzieri.

Nu va este teama  de o eventuala acuzatie ca interventia Garzii de Mediu vine in sprijinul concurentilor Arpechim? 

Atata vreme cat suntem acope­riti de lege, nu avem nicio problema. Daca nu procedam asa cum am facut-o, riscam sa fim acuzati ca nu respectam legea.

Concurentii Arpechimului respecta normele de mediu? 

La Rompetrol am inceput saptamana trecuta un control pe directiva “compusi organici volatili” pentru anumite termene de conformare, iar  daca  situatia este similara cu cea de la Arpechim, nu vom ezita sa procedam la fel. Nu conteaza ­cine detine puterea politica, vom proceda la fel.

Ce se intampla daca  Romania  nu  respecta angajamentele luate in domeniul protectiei mediului? 

Exista o asa-numita procedura de ”infringement” care se poate solda cu plata unor penalitati. 

Cat de mare este acest risc?  

Nu avem probleme. Avem doar mici dificultati cu transpunerea legislatiei si ramane sa vedem ce facem in 2007. Dar vor veni valuri in care va fi mai dificil. Deja de la anul vor fi autorizate toate unitatile  care cad sub incidenta directivei europene privind prevenirea si controlul integrat al poluarii si vor trebui aplicate masurile din planurile de implementare pe care noi trebuie sa le urmarim. 

“Intr-adevar, Arpechim a fost autorizat mai devreme si automat si-a asumat acele termene din planul de actiuni. Sidex, din cauza procedurilor  de privatizare repetate, a intrat de-abia acum in procedura de autorizare. Intr-adevar, la prima vedere poate parea o nedreptate. Legal, nu este nicio nedreptate. Octavian Popescu Director garda de mediu

“Daca tinem cont ca termenele pe care Arpechim ar fi trebuit sa le respecte erau scadente la inceputul lui 2007, va dati seama ca au beneficiat de clementa pana in luna mai” Octavian Popescu Director garda de mediu

Curriculum Vitae
Octavian Popescu: 38 de ani        
Director al  Directiei Control din Garda de Mediu 
Licentiat al Academiei de Studii Economice
A urmat cursurile de master ale Facultatii de Administratie Publica (SNSPA) cu specializarea - Guvernare moderna si 
integrare europeana
A participat la elaborarea a peste 20 de acte normative care in prezent sunt in vigoare
Limbi straine: franceza, engleza

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite