Vânzările reţelei de librării au scăzut cu 33% în 2009, până la 34,7 mil. euro - iar scăderea ar fi fost şi mai mare dacă Radu n-ar fi lansat, tot în 2009, câteva magazine noi. Antreprenorul a redus costurile la sânge, renegociind chirii – cât a putut –, dând afară 40% din oameni, reducând stocurile de la 308 euro la 200 euro pe metrul pătrat.
Părea, la sfârşitul anului trecut, că a reuşit să treacă de ce-a fost mai greu şi miza pentru 2010 pe o creştere de 30%, socotind că va putea, în fine, să-şi ramburseze parte din datoriile către furnizori - care acum totalizează 10 mil. euro -, şi să-şi poată plăti şi din datoriile de opt milioane de euro la bănci. |nsă vânzările n-au evoluat aşa cum a crezut el: în loc să crească, au rămas constante, drept urmare nu a reuşit să acopere pierderile de anul trecut. "Am terminat-o cu iluzia relansării în a doua jumătate a anului", adaugă el. "Acum nici măcar politicienii nu ne mai mint".
Că e nerealist să se mai aştepte la creşteri a înţeles la jumătatea lunii mai, când a văzut vânzările pe martie şi aprilie. La momentul respectiv, criza grecească adunase deja nori negri deasupra zonei euro. Pe lângă asta, în România, reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor devenise o certitudine. Ce variantă îi rămânea pentru Diverta, în aceste condiţii? Una singură: insolvenţa. Detalii în MONEY EXPRESS
Octavian Radu: “Diverta nu moare”
Publicat la 07.06.2010, 18:45:48
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
