“Numărul de unităţi de fond subscrise până pe 16 iulie reprezintă 90% din numărul minim de unităţi de fond ce ar trebui subscrise pentru ca oferta să se încheie cu succes. În plus, adăugând şi subscrierile de vineri, pe baza informaţiilor preliminare pe care le avem la acest moment, pragul de 20.000 unităţi a fost depăşit”, a precizat Răzvan Paşol, preşedintele Intercapital Invest. În total, până la finalul zilei de joi, 365 de investitori au subscris în oferta OTP, valoarea totală a subscrierilor ajungând la 3,6 milioane de lei (0,85 milioane de euro).
Subscrierile includ nouă ordine mari (de cel puţin 100.000 de lei), adică 38% din valoarea subscrisă. Cei nouă investitori au adus, în medie, 36.000 de euro, aceştia subscriind în total 1,37 mil. lei (0,32 mil. euro). Numărul ordinelor medii (valori între 20.000 de lei şi 100.000 de lei) a ajuns la 34, adică 35% din valoarea ofertei, în timp ce 322 de ordine mici (cu valori de sub 20.000 de lei) reprezintă 27% din subscrieri”, a adăugat Paşol într-un raport. “În Polonia s-au tranzacţionat la Bursă 93 de produse structurate în 2008, în timp ce, în Ungaria, valoarea tranzacţiilor cu aceste produse a fost de 60 milioane de euro în acelaşi an.
În prezent, în Ungaria se tranzacţionează 180 de produse structurate”, a spus Răzvan Paşol într-un raport. Oferta publică a fondului administrat de OTP Asset Management se încheie pe 24 iulie.
Preţul de vânzare al unei unităţi de fond OTP WiseRO este de 200 lei, egal cu valoarea nominală, investiţia minimă fiind de o unitate de fond. OTP WiseRO va fi primul fond cu capital garantat listat pe Bursa de Valori Bucureşti.
Oferta OTP a trecut de pragul minim de subscriere
Publicat la 19.07.2009, 21:00:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
ANRE introduce un mecanism prin care consumatorii pot câștiga bani dacă reduc voluntar consumul de energie

Actualitate
Europenii păstrează tot mai mulți bani cash pe fondul temerilor legate de război, dezastre și atacuri cibernetice

Actualitate
Asigurare de viață: când merită și ce alegi

Actualitate
Chiriile din marile orașe universitare au crescut. Unde s-au scumpit cel mai mult locuințele

Actualitate
