money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Oficialii UE au aprobat crearea unei celule de gestionare a crizelor

Publicat la 16.10.2008, 17:23:31

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Oficialii UE au aprobat crearea unei celule de gestionare a crizelor

Oficialii europeni au stabilit că se impune creşterea responsabilităţii conducătorilor instituţiilor financiare. "Va fi pus în practică un mecanism informal de alertă şi schimb de informaţii de evaluare a situaţiei, practic este vorba de crearea unei celule de criză, căreia statele membre aflate în dificultate ar putea să i se adreseze," a precizat preşedintele României, Traian Băsescu.

Celula de gestionare a situaţiilor de criză va putea fi activată de orice stat aflat în dificultate. "Nu este vorba despre o instituţie care să înlocuiască instituţiile deja existente. Această celulă de criză însă va favoriza schimbul de informaţii între state, va consilia şi dacă va fi cazul va coordona acţiunile comune," a explicat premierul Călin Popescu Tăriceanu. 

Oficialii europeni au stabilit că se impune şi o supraveghere mai atentă sectorului financiar. "Autorităţile naţionale de supraveghere sunt invitate să se întîlnească lunar pentru a face schimb de informaţii. În principiu discutăm de preşedinţii, de şefii băncilor centrale," a adăugat Traian Băsescu.

La summit-ul de la Bruxelles s-a vorbit şi despre supravegherea companiilor multinaţionale şi a companiilor de rating. "Încrederea în companiile de rating este pusă sub semnul întrebării având în vedere ce s-a întâmplat în bănci care aveau rating AAA şi s-au părbuşit, şi cu o etichetă de rating foarte bună pusă pe frontispiciu," a precizat Băsescu.

Liderii europeni au mai stabilit, la Bruxelles, că se impune modificarea normelor contabile pentru a reflecta cît mai bine valoarea activelor instituţiilor financiare şi stabilirea priorităţilor bugetare aşa încît să vină în sprijinul economiei reale

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite