Oil Terminal a încheiat contracte de circa 15 milioane euro cu Rompetrol şi Lukoil
Publicat la 30.03.2007, 13:15:08
Compania Oil Terminal SA Constanţa (OIL) a încheiat contracte de prestări servicii şi expediţie, în valoare totală de circa 50 milioane lei (14,8 milioane euro) cu Rompetrol Rafinare Constanţa SA şi Petrotel-Lukoil SA, potrivit comunicatelor transmise, vineri, către Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Contractele cu Rompetrol Rafinare au o valoare de 23,54 milioane lei şi sunt valabile până la sfârşitul anului în curs.
Contractele cu Petrotel-Lukoil au o valoare de 26,2 milioane lei şi sunt valabile până la sfârşitul anului 2007.
Oil Terminal a încheiat anul 2006 cu un profit net preliminat de 2,28 milioane lei (peste şase sute mii euro), de peste 2,5 ori mai mic decât în perioada similară a anului anterior, potrivit raportărilor transmise Bursei de Valori Bucureşti.
Cifra de afaceri a companiei în 2006 a fost de 121,5 milioane lei, cu 5% mai mică decât în anul anterior când operatorul a obţinut o cifră de afaceri de 128 milioane lei.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
