Olanda a prezentat miercuri scuze Rusiei, recunoscând că prin agresarea diplomatului rus la Haga a fost încălcată Convenţia de la Viena, potrivit postului de televiziune Rossia 24.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului olandez de Externe a precizat că Olanda îşi cere scuze "doar pentru încălcarea Convenţiei de la Viena, nu şi pentru acest incident în general".
Conform acestei Convenţii, poliţia olandeză nu avea dreptul să-l agreseze pe diplomatul rus, care beneficiază de imunitate de jurisdicţie.
Şeful Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Parlamentului rus, Aleksei Puşkov, a declarat că scuzele Olandei nu sunt suficiente şi a cerut ca cei responsabili pentru acest incident să fie pedepsiţi.
"Haga ne-a prezentat scuze, dar practic a apărat acţiunile poliţiei, calificându-le drept «profesioniste». Adică, scuze există, iar vinovaţi nu", a afirmat Puşkov, într-un mesaj postat pe contul său de Twitter, potrivit ziarului rus Komsomoliskaia Pravda.
Recent, diplomatul rus Dmitri Borodin a fost reţinut în forţă la domiciliul său din Haga şi deţinut mai multe ore de către poliţia olandeză. Ulterior, preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat că acest incident "este o încălcare grosolană a Convenţiei de la Viena", iar ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat că relaţiile dintre Rusia şi Olanda depind de faptul cum va reacţiona Haga în cazul atacului împotriva lui Borodin.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.