“Băncile de retail îşi dezamăgesc clienţii”, spune comisarul pentru Protecţia Consumatorului, Meglena Kuneva. Băncile “trebuie să schimbe modul în care tratează clienţii, iar autorităţile din statele membre trebuie să-şi îndeplinească obligaţiile şi să aplice legile europene”, a adăugat aceasta.
Piaţa UE este fragmentată, iar clienţii nu pot profita de avantajele unei pieţe interne a UE. Numai 9% dintre consumatorii UE au schimbat furnizorii de conturi curente în anii 2007 şi 2008, potrivit raportului. România are taxe relativ mici, sistemul este simplu, dar lipsit de transparenţă. Italia, Franţa, Ungaria, Grecia şi Spania sunt de asemenea criticate pentru lipsa de transparenţă, în timp ce taxele în Franţa, Marea Britanie şi Grecia sunt mai mari decât media. Olanda, în schimb, este ţara cu cele mai mici costuri bancare şi cel mai mare nivel de transparenţă.
Olandezii sunt cei mai buni bancheri, francezii şi grecii au comisioane mari
Publicat la 22.09.2009, 21:00:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
