"Este normal ca statul să-şi recupereze banii investiţi în Oltchim. Datoria pe care societatea o are în acest moment la statul român reprezintă rate la creditele de investiţii plătite pentru Oltchim de către Ministerul de Finanţe. Aceste credite au fost acordate ca urmare a blocării financiare a societăţii în urma modificării legislaţiei privind investiţiile de către stat şi anume introducerea de taxe vamale la echipamentele şi tehnologiile aduse din import. Aşadar datoria de care vorbim nu are la bază taxe sau impozite neplătite de către companie şi este deci normal ca statul să-şi recupereze aceşti bani fie prin majorare de capital fie prin privatizarea societăţii şi apoi plata datoriei de catre viitorul proprietar, a declarat directorul general şi preşedintele Consiliulului de Administraţie al Oltchim, Constantin Roibu.
În prezent, Oltchim are un capital social de 32,36 milioane lei, divizat în 323,6 milioane acţiuni cu o valoare nominală de 0,10 lei, iar în structura acţionariatului, AVAS deţine 53,26% din capital, restul de 46,74% fiind deţinut de acţionari minoritari. "Capitalul social al Oltchim este în momentul de faţă foarte mic în comparaţie cu cifra de afaceri şi programul investiţional, în consecinţă majorarea de capital este un pas necesar şi firesc în următoarea perioadă", se mai arată în comunicat.
Potrivit reprezentanţilor companiei, societatea derulează în prezent un program investiţional în valoare de peste 350 milioane de euro, destinat retehnologizarii şi extinderii capacităţilor de producţie. Oltchim este cel mai mare combinat de profil din România şi este lider de piaţă în Europa Centrală şi de Est pentru o serie de produse ca soda caustică, policlorura de vinil (PVC), polioli, plastifianţi. Fondat în 1966, Oltchim oferă produse chimice pentru clienţi din peste 80 de ţări.
Oltchim a decis amânarea majorării capitalului social până la primirea unui răspuns de la UE
Publicat la 27.07.2008, 14:36:13
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
