Oltchim reloaded

Când coaliția de guvernare (USL) a declanșat prăbuși­rea guvernului ­Ungureanu, pentru că acesta din urmă a eșuat privatizarea CupruMin, Victor Ponta nu a estimat corect riscurile privatizărilor ce urmau a fi gestionate chiar de către Executivul în fruntea căruia a fost numit. Nici măcar în cazul Oltchim, deși vânzarea, convenită cu reprezentanții FMI, se anunța un proces extrem de dificil, având în vedere situația financiară critică a companiei, datorii de peste 700 milioane de euro. De altfel, premierul nu a estimat corect nici efectele suspendării președintelui Băsescu, acțiune motivată, atunci, de scăderea popularității acestuia. Efectele s‑au regăsit în deprecierea monedei și în diminuarea încrederii investitorilor inter­naționali, foarte probabil cu influență și asupra vânzării combinatului de la Râmnicu Vâlcea. Trăgând linie, Victor Ponta pare căzut în groapa săpată chiar de el pentru adversarii politici: licitația de vânzare a combinatului a fost câștigată de controversatul personaj din mass‑media Dan Diaconescu, care nici măcar nu avea cele 45 de milioane de euro pentru adjudecarea companiei, exact ca în cazul CupruMin, când compania obscură Roman Cooper, departe de a avea forță financiară, a devenit câștigătorul lici­ta­ției. În ambele cazuri, privatizările au fost anulate. Cât privește scăderea popu­larității, ca motiv de suspendare a șefului statului, iată că, odată cu eșecul privatizării Oltchim, primul-ministru o testează și el. Cel puțin sondajele îl dau în scădere. Fie că va avea, de acum înainte, mai multă aplecare la inteligența populară „cine sapă groapa altuia cade în ea“, fie că nu, cert este că devine credibilă versiunea unor analiști care îl consideră, cel puțin în contextul încercării de privatizare a Oltchim, un pre­mier ușor manipulabil, mai ales că nu are cultură economică, fiind orbit de lupta pentru putere. Aceasta a făcut posibilă și degenerarea licitației deschise într‑un spectacol electoral de prost gust. Dar este un aspect suficient dezbătut și contează mai mult ce va urma, și mai puțin ce a fost. Logică pe care o încearcă și Guvernul prin lansarea planului B, planul de rezervă pentru repornirea acti­vității la Oltchim, dar și pentru evitarea conflictelor sociale. Combinatul are un nou manager, pe fostul director al CET Govora ­Mihai Bălan, iar între timp Ministerul Mun­cii a direcționat un ajutor de urgen­ță, ce presupune o sumă de 1.400 de lei pentru fiecare angajat cu salariul mai mic decât cel mediu pe economie și care nu și‑a primit drepturile bănești timp de două‑trei luni. De cealaltă parte, Ministerul Finanțelor a început discuțiile cu principalii creditori – AVAS, Electrica, BCR, CEC și Banca Transilvania – pentru neînceperea executării silite și eșalonarea datoriilor. Vor fi inventariate, de asemenea, crean­țele și activele ce ar putea fi revendicate și, totodată, activele neutilizate, care ar putea fi vândute sau transferate. Administrarea specială a Oltchim este asigurată, așadar, de stat, împreună cu cele trei bănci, inclusiv cu Electrica. Dar trebuie spus că pentru repornirea Olt­chim statul are nevoie de un credit de 20 milioane de euro, pe care l‑ar putea acorda orice bancă, după depunerea unei garanții a statului la EximBank.

 

„Am mari dubii în privința noului management, deoarece a fost numit un personaj din generația veche, postcomunistă, de tristă tranziție“– Radu Limpede, economist

PRIVATIZARE VS LICHIDARE ­VOLUNTARĂ. Este foarte posibil ca, de data aceasta, Ponta chiar să vrea salvarea Oltchim, pentru a‑și spăla rușinea grotescului lici­tației deschise de vânzare a combinatului, și să nu urmărească doar câștig electoral. „Să îi acordăm prezumția de nevinovăție“, îndeamnă economistul Radu Limpede, care consideră că repunerea în funcțiune a Oltchim este cea mai bună soluție, la acest moment, pentru ca societatea să nu își piardă piața, să se poată menține în interiorul acesteia, pentru ca apoi să fie privatizată. Lăsată inactivă, în conservare, compania ar fi mult mai greu de privatizat, precizează economistul, în opinia căruia este clar că „Executivul scoate, acum, din foc castanele fierbinți ale guvernelor precedente, în condițiile în care problema la Oltchim este mai veche“. Chiar dacă statul propune un plan de a repune combinatul pe linia de plutire, insolvența este practic imposibil de evitat, susțin voci din zona avocaturii. Mai este și varianta lichidării voluntare. „O lichidare voluntară a Oltchim s‑ar produce la presiunea FMI“, crede Radu Limpede. El se alătură analiștilor care susțin că Oltchim își poate asigura producția de PVC și fără Arpechim, prin importarea materiei prime. Față de privatizare, lichidarea voluntară prezintă unele particularități – cumpărătorul preia activele societății degrevate de datorii, iar transferul de proprietate se face mai rapid. Deosebirea esențială dintre privatizare și lichidare voluntară este aceea că datoriile companiei nu se vor achita ca urmare a derulării unor activități productive, ci prin vânzarea bunurilor acesteia ca active funcționale, ceea ce are ca finalitate radierea societății. Avocații susțin că avantajele lichidării voluntare sunt mai evidente mai ales în cazul societăților mari, asemenea Oltchim, și acestea constau în strategiile de vânzare, în posibilitatea divizării pe active funcționale cu redimensionarea corespunzătoare a capacității tehnologice, crescând astfel altă activitate, pe o altă piață, a societății respective. Deocamdată, Guvernul lasă să se înțeleagă că va merge pe direcția stabilită, reactivarea companiei, pentru a putea relansa apoi privatizarea, ceea ce s‑ar putea întâmpla, cel mai devreme, în prima jumătate a anului viitor. Un termen poate prea lung. „Nu văd ce ar putea împiedica Guvernul să reia procesul de privatizare cât mai repede posibil“, afirmă Matei Păun, Managing Partner la compania de consultanță Bac Investment. Doar să nu se mai repete greșelile licitației de vânzare a combinatului, în primul rând să nu mai fie permisă participarea la procesul de privatizare decât a celor care provin din sectorul petrochimie, care au experiență, „firme cu acces la materia primă, la hidrocarbon, și, evident, cu resurse financiare pentru repornirea activității, care să nu se roage de bănci să acorde împrumuturi“, precizează consultantul. El este convins că există investitori strategici interesați de Oltchim, iar aici nu are în vedere fonduri de investiții, ci giganți din Est, precum KazMunaiGaz, Rosnef sau Gazprom. Însă, pentru a‑i atrage, este esențial ca Guvernul să își schimbe abordarea, adaugă Păun. Victor Ponta a declarat deja că va discuta cu FMI relansarea privatizării Oltchim prin metoda negocierii directe, și nu prin licitație deschisă. Ceea ce este normal, susține Matei Păun, deoarece sunt multe aspecte de discutat și soluții de găsit pentru eficientizarea combinatului. „Cred chiar că a fost o abordare stupidă, organizarea de licitație deschisă, pentru că așa ceva se pretează la cazul în care se dorește vânzarea unei clădiri, a ceva bine definit, nu a unei companii aflate într‑o situație financiară dificilă“, este de părere consultantul. Și alți analiști îi împărtășesc opinia, „dar, în acest caz, ar trebui ca privatizarea să fie supravegheată de o entitate internațională cu autoritate, precum FMI, pentru a nu exista suspiciunea unei tranzacții ilegale“, crede Alexandru Elian, președintele companiei de brokeraj Delta Valori Mobiliare.

MANAGEMENT DUBIOS. Relansarea privatizării Oltchim depinde însă de capacitatea Guvernului de a redresa compania, iar măsura schimbării managementului nu garantează reușita, mai ales dacă managerul nu induce credibilitate. Or, Matei Bălan nu convinge că este omul potrivit. „Am mari dubii în privința noului management, deoarece a fost numit un personaj din generația veche, postcomunistă, de tristă tranziție, să‑i spun așa, fiind foarte posibil să aibă legături cu echipa care a condus combinatul 21 de ani“, declară Radu Limpede. Pentru economist, măsura potrivită ar fi fost aceea ca statul să fi inclus Oltchim în programul management privat la companii de stat și să numească un administrator român sau străin – „de preferință tânăr și cu experiență relevantă în restructurare“. „Dar nu neapărat tânăr... Îl dau exemplu pe Tender, care a reușit să facă din Vulcan o companie competitivă, numind un manager român, de vârstă mijlocie. Oricum, fără legătură cu vechiul management și fără legătură cu starea de lucruri: o garanție ar fi ca omul selectat să nu fie din Vâlcea“, conchide economistul. Pentru Alexandru Elian nu contează timpul istoric din care provine Bălan, pentru că, pur și simplu, misiunea sa, pe care a descris‑o chiar el, imediat după învestire, aceea de a aduce combinatul „pe un palier mai bun pentru o nouă privatizare“, este practic imposibilă. „Nu cred că managerul proaspăt numit la Oltchim va putea face mare lucru. După părerea mea, nici geniul planetei nu ar reuși“, spune Elian. Analizând situația din perspectiva cifrelor, Oltchim este insolvabilă, datoriile sunt uriașe. Programul „management privat la companii de stat“ bate pasul pe loc.
Dacă numirea lui Mihai Bălan ca ad­­ministrator al Oltchim provoacă neîncredere, acordarea ajutorului de stat pentru plata unor sume de bani către salariații combinatului este considerată chiar o mișcare electorală sau, altfel spus, o „soluție disperată“, potrivit lui Bogdan Hossu, liderul sindicatului Cartel Alfa. „Acordarea ajutorului de urgență nu este o soluție pentru noi, ci este o soluție disperată, conjuncturală. Preferam să nu se dea ajutor, ci să se dea salarii, adică oamenii să muncească“, spune reprezentantul sindical. Dar o asemenea soluție nu avea cum să se întrevadă atât de repede și oricum nu fără schimbări majore de abordare din partea statului, mai aproape de business, adică să vină cu un plan concret de afaceri. Și fără să vrem ne întoarcem la management performant...
„Un investitor interesat să cumpere Oltchim nu analizează latura politică, efemeritatea guvernului, pentru că gândește totul în termeni strict de business“, spune Alexandru Elian. De aceea este important ca statul să vină, de data aceasta, cu un plan coerent și să relanseze privatizarea combinatului. Acestea sunt așteptările.