De asemenea Constantin Roibu a precizat că investiţiile în retehnologizare de 424 de milioane de euro pentru care a solicitat garanţii de stat vor fi făcute abia la anul.
Directorul Oltchim spune că instalaţiile de la Arpechim Piteşti vor fi repuse în funcţiune până la începutul lunii aprilie. E vorba de reparaţii şi revizii tehnice iar pentru asta e nevoie de bani.
"Suntem în discuţii cu bănci mari pentru a finanţa capitalul de lucru necesar repornirii petrochimiei la Arpechim Piteşti cât vom lua bani. Vă spun un singur lucru: capitalul de lucru necesar pentru funcţionarea petrochimiei de la Arpechim împreună cu Oltchim se ridică la aproximativ 45-50 milioane de euro pe lună la cifra de afaceri pe care o va realiza Oltchim care e undeva în jur de 70 de mil. pe lună. În maxim 45 de zile capitalurile proprii ale Oltchim devin pozitive. Nu pot să vă spun cum, pentru că nu vreau să dau motiv acţionarilor minoritari ca să contraatace acţiunile noastre. Orice lucru am făcut public, în momentul în care am pronunţat numele unei bănci, a doua zi banca a fost asaltată", spune Constantin Roibu.
Directorul general Constantin Roibu spune că Oltchim va contracta un credit pentru retehnologizare în valoare de 424 de milioane de euro şi va începe investiţiile în instalaţiile de la Oltchim şi Arpechim abia la anul. De asemenea compania cu capital majoritar de stat intenţionează să facă o restructurare a creditelor.
Oltchim va împrumuta bani pentru a repune în funcţiune instalaţia de la Arpechim
Publicat la 24.02.2010, 06:44:40
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
