money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Oltchim va reduce numărul angajaţilor cu 400, în primul semestru din 2010, prin externalizare

Publicat la 13.12.2009, 10:26:07

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Oltchim va reduce numărul angajaţilor cu 400, în primul semestru din 2010, prin externalizare
"În primul semestru al anului viitor, Oltchim îşi va reduce personalul cu 400 de angajaţi, prin externalizarea de activităţi, de exemplu, policlinica, producţia de profil pentru ferestre, cantina. Fie vom vinde aceste activităţi, fie vor fi constituite în societăţi cu personalitate juridică", a declarat Constantin Roibu.

Directorul general al combinatului a precizat totodată că Oltchim îşi va tăia din cheltuieli, prin reducerea consumurilor specifice, fără a avea însă o ţintă precisă.

De asemenea, la începutul acestui an, Oltchim avea 3.800 angajaţi. Circa 600 din aceştia au fost scoşi la pensie, fiind redus şi personalul care cumula pensia cu salariile, a afirmat Roibu.

Oltchim oferă produse chimice, precum policlorura de vinil (PVC), sodă caustică, apă oxigenată, propenoxid, acid clorhidric, propilenglicol, polieteri polioli sau materiale de construcţii.

Combinatul chimic Oltchim a înregistrat pierderi de 172,51 milioane lei (40,7 milioane euro) în primele nouă luni ale acestui an, de 6,2 ori mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a anului trecut. În primele trei trimestre ale anului trecut, Oltchim afişase pierderi de 27,68 milioane lei.

Ministerul Economiei este acţionarul majoritar al Oltchim, cu 54,7905% din acţiuni, PCC SE deţine 12,1581% din acţiunile companiei, iar restul de 33,0513% aparţin altor acţionari. Titlurile Oltchim sunt tranzacţionate la prima categorie a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) cu simbolul OLT.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite