Astfel, suma de 100 milioane de euro este propusă pentru finanţarea investiţiilor deja demarate, cât şi pentru alte investiţii care trebuie efectuate în continuare în activitatea de petrochimie, dar şi pe platforma de la Râmnicu Vâlcea.
Diferenţa, de 150 milioane de euro, este destinată pentru capital de lucru.
De asemenea, acţionarii vor discuta modificarea unui articol din actul constitutiv, la cererea Ministerului Economiei, în vederea separării funcţiilor de director general şi preşedintele CA. În prezent, Constantin Roibu ocupă ambele funcţii.
Acţionarii se vor întâlni la 29 august pentru a discuta propunerile administratorilor, iar pe ordinea de zi se numără şi aprobarea închirierii, pe o perioadă de 15 ani, către Linde Gas România a unui teren, în suprafaţă de 21.401 metri pătraţi, din comuna Bradu, judeţul Argeş, în incinta combinatului, în vederea construirii unei fabrici de oxigen azot pentru furnizarea de gaze tehnice unităţii de petrochimie Arpechim Piteşti.
Linde Gas România este subsidiară a grupului german Linde, cu activităţi în sectorul gazelor industriale şi ingineriei.
Acţinarii vor mai discuta limitarea vânzărilor de produse prin intermediari la maximum 5%, diferenţa din producţie urmând să fie vândută direct către utilizatorii finali, precum şi vânzarea activului Staţia de Epurare Stejăret.
De asemenea, combinatul ar putea înceta vânzarea de produse către firme rezidente în paradisuri fiscale, cum ar fi Cipru, Elveţia, Insulele Cayman, fără aprobarea prealabilă în AGA.
Pe ordinea de zi se află şi punerea la dispoziţia acţionarilor a informaţiilor privind motivele pentru care în primul trimestru din 2011 cifra de afaceri a crescut de aproape două ori, la 464,69 milioane lei.
Guvernul intenţionează să vândă până la sfârşitul acestui an pachetul de acţiuni Oltchim rămas în proprietatea statului şi să identifice în următoarele luni o soluţie pentru datoriile combinatului.
Oltchim are un capital social de 34,3 milioane lei, divizat în 343 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei.
Statul deţine, prin Ministerul Economiei, 54,8% din titlurile Oltchim. Potrivit celor mai recente raportări, PCC SE controlează direct 17,28% din acţiunile Oltchim, iar Carlson Ventures deţine 14,02% din titluri, prin intermediul Nachbar Services.
Titlurile Oltchim au închis sesiunea de miercuri a BVB la un preţ de 1,42 lei pe unitate, în scădere cu 10,88% faţă de marţi. Combinatul are astfel o capitalizare de 489,41 milioane de lei.
Oltchim vrea împrumuturi de 250 mil. euro, pentru investiţii şi capital de lucru
Publicat la 28.07.2011, 12:34:21
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
