Omenirea trăiește pe datorie. Care sunt consecințele „traiului FĂRĂ resurse”
Publicat la 02.08.2018, 04:45:25
Suntem 7 miliarde 639 de milioane 800 de mii de oameni pe Pământ şi astăzi (miercuri, 1 august) am epuizat tot ce ne poate oferi planeta într-un an: toţi arborii, toată apa, solurile fertile, toţi peştii din oceane. Mai mult, până azi am emis toată cantitatea de dioxid carbon pe care o pot absorbi oceanele şi pădurile.
Consumăm prea mult, poluăm pe măsură şi risipim resurse în cantităţi uriaşe. Potrivit datelor ONU aruncăm anual la gunoi o treime din alimente.
Consecinţele acestui comportament iresponsabil sunt tot mai vizibile: secetă, eroziunea solului, dispariţia unor specii de animale și acumularea gazelor de seră în atmosferă, care provoacă schimbări climatice.
În ultimul an am putut vedea uragane care au lovit cu violenţă, incendii devastatoare favorizate de perioade îndelungate de secetă şi de temperaturi ridicate, crize de alimentare cu apă.
Printre soluţiile propuse de activiştii de mediu pentru a păstra resursele planetei şi a încetini încălzirea se află regândirea modului în care sunt organizate oraşele şi dezvoltarea energiilor verzi. Fiecare om în parte poate ajuta dacă adoptă un stil de viaţă mai prietenos cu mediul. Asta înseamnă să mâncăm mai puţină carne, să ne facem casele mai eficiente energetic şi să folosim cât mai mult transportul în comun, în locul maşinilor personale.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
![[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1791483335473-zbeb97ppvr.jpg&w=1920&q=75)
Actualitate
[P] 35.000 de solicitări în șapte ani pentru sprijin în dependența de jocuri de noroc: 3 din 4 persoane care apelează Consilierea 24/7 cer consiliere psihologică

Actualitate
Același coș de la Lidl, în 6 țări. Un român cumpără 131 de coșuri dintr-un salariu, un neamț 323

Actualitate
Cât pierzi din puterea de cumpărare dacă ții banii cash?

Actualitate
Un anteprenor tech român vrea să ducă AI-ul în primării. Rămâne de văzut cine îi explică primarului cum se pornește calculatorul

Actualitate
